Blog del Instituto Cervantes de Bucarest

Bucureștiul îmi oferă multe bucurii

„Cursanții îmi spun ‘Pilar’, copiii care urmează cursuri la Institutul Cervantes obișnuiesc să mă numească ‘doamna’, iar elevii de la King’s Oak School îmi spun ‘Miss Veiga’. S-ar părea că am mai multe personalități”, mărturiseste amuzată Pilar Veiga Grandal, profesoara de limba spaniolă la Institutul Cervantes din București de 17 ani, absolventă de Filologie a Universități Santiago de Compostela.

Indiferent de numărul sau de „arhitectura” lor, toate aceste personalități au un singur cuvânt românesc preferat – „lalele” -, precum și o serie de pasiuni comune: artele (filmul, pictura, muzica, literatura), lucrul manual de orice tip, animalele, grădinăritul, statul la soare și plimbarile.

Întrebată ce anume îi place la orașul care a adoptat-o de 17 ani, Pilar ne-a declarat că iubește experiențele pe care le-a trăit aici timp de aproape două decenii:

„În acest moment al vieții mele, cred că importante nu sunt atât locurile, cât experiențele vitale pe care ți le oferă un spațiu. Din acest punct de vedere, Bucureștiul mi-a oferit și îmi oferă multe bucurii. Dar, concret, în București îmi plac parcurile și terasele pe timp de vară și nu îmi plac agitația și poluarea. De aceea mă bucur că locuiesc departe de centru”. Totuși, completează Pilar, „sunt multe aspecte ale vieții bucureștene care îmi sunt străine. Pe unele le-am îmbrățișat, dar față de unele există o barieră culturală. Să folosesc lactate în mâncare, de exemplu. Eu sunt din Galicia și în bucătăria noastră tradițională lactatele se folosesc doar pentru desert. Așa că pentru mine mămăliga cu brânză este de neconceput pe post de prânz sau cină”.

Deși sediul Institutului din Bulevardul Regina Elisabeta 38 este închis, pe Pilar o puteți întâlni online, unde așteaptă să înceapă o nouă serie de cursuri cu cei care își doresc să învețe limba spaniolă: „Nu vă lăsați descurajați de Covid-19! Continuați-vă proiectele, eu așa fac!”. Și, dacă vreți și proiecte în plus, Pilar are un pont: „ În curtea noastră, o pisică a fătat cinci pui și în vreo șase săptămâni vor fi suficient de mari pentru a fi dați spre adopție. Dacă cineva dorește unul, să îmi scrie pe adresa mpveigag@cervantes.es)”.

Eram încă un copil când am ajuns aici. 

Anul acesta, Rafael Pisot serbează majoratul în echipa Institutului Cervantes din București. Între timp, a devenit doctor în Filologie al Universității din Salamanca, a publicat câteva volume dedicate învățării limbii spaniole și a tradus din Ana Blandiana și Mateiu Caragiale, dar asta nu a schimbat cu nimic relațiile dintre el și elevii săi, care îl strigă în continuare pe numele cel mic (real sau alintat): „Rafa”, „Rafael”, „Falafel”.

Pentru că este cel mai vechi membru al echipei de profesori de la Cervantes, l-am rugat să ne povestească o întâmplare amuzantă de la cursuri, iar Rafael a acceptat. Iat-o:

„Într-o zi de august, stăteam liniștit acasă, când, deodată, mă sună de la Institut, să vin repede, că se prezentaseră 18 candidați pentru un test de nivel. August. 18 persoane. O nebunie curată. Am sărit pe bicicletă și am pornit în goană spre Institut, am ajuns și, tot în goană, i-am poftit pe toți cei care mă așteptau într-o sală de curs. Le-am lăsat timpul necesar pentru partea scrisă și, pe urmă, unul câte unul, au trecut la proba orală. Când am ajuns la cea de-a treia persoană, i-am pus întrebările de rigoare. Între altele, și de ce voia să învețe spaniola. Iar răspunsul, în română, a fost «Eu, să învăț? Întrebați-o pe Roxana». «Cum adică?”, am zis eu. «Întrebați-o pe Roxana», mi-a repetat ea. Nu mai pricepeam nimic. «Poți să-mi spui, te rog, cine e Roxana?» Și atunci ea mi-a dat un răspuns de neuitat: «Roxana e prietena mea. Eu sunt aici doar pentru că am venit să o susțin la examen, dar dumneavoastră m-ați introdus hotărât în sală, la testul de nivel, fără să întrebați…» Și azi îmi aduc aminte ce figură avea. :)”

Rafael își adoră cei trei copii. Iubește parcurile, literatura și măslinele, iar la București îi plac mai ales parcurile și casele cu aer de palat seniorial. În general, în România îl amuză ceea ce el numește „o practică relativ curioasă”, aceea că poți să alegi numărul de înmatriculare al mașinii: „În doar trei litere încap multă poezie și prozodie”.