Blog del Instituto Cervantes de Bucarest

Sunt Víctor M. Arbe și, din 2015, sunt bibliotecarul Institutului Cervantes din București. Înainte de București, am lucrat la sediu, la Madrid, și înainte de asta, în Bremen, în nordul Germaniei, de altfel un oraș pe care vă recomand să-l vizitați. Aș dori să clarific ceva înainte de a începe – lucru poate surprinzător pentru unii dintre dumneavoastră – și anume acela că noi, bibliotecarii, nu ne petrecem, în ciuda aparențelor, timpul citind și nici nu am citit toate cărțile din bibliotecă. Altfel, imaginați-vă, cerul la care se gândea Borges ar fi pentru noi infernul cel mai atroce, monstruos și crud! În comparație cu asta, să petreci noaptea în compania zombilor din toate serille filmului The Walking Dead ar fi ca și cum ai luat cina cu prietenii!

Acum, că am lămurit acest aspect, unul dintre cele mai frecvente și tipice lucruri pe care ni le solicită utilizatorii bibliotecii sunt acelea de a le recomanda o carte. Îți dau vreun indiciu? În general, nu. Ups! Nimeni nu te învață cum să faci asta. La început, când cineva mă ruga să fac o sugestie de lectură, îi aruncam o privire pătrunzătoare, îi studiam fața, aspectul, convins fiind că „citeam” corect, la prima vedere: „tipul ăsta pare a fi boxer… sigur că pentru a compensa i-ar plăcea romanele siropoase…”; „doamna pare director de bancă… sigur i-ar plăcea ceva cu psihopați care să îi reconfirme viziunea despre lume…” Începi să realizezi că n-ai prea ghicit  când nu-ți mai cer sugestii și caută cu privirea un alt coleg de-ai tăi căruia să i se adreseze. După al cincelea sau al șaselea eșec, începi să recomanzi ceva ce ai citit și ți-a plăcut. Și asta fac și eu acum. Trebuie să vă mărturisesc că îmi plac discuțiile și, prin urmare, îmi place literatura care, într-un anume fel, intră în discuție cu mine. Cea care te face să devii mai bun, să-l înțelegi un pic mai bine pe cel de lângă tine. Cea care are o privire critică asupra realității. În acest sens, îmi plac autori ca Belén Gopegui (La escala de los mapas, Lo real, Tocarnos la cara); Marta Sanz (Lección de anatomía, Black, black, black);  sau Isaac Rosa, al cărui ultim roman, Feliz final, este, deși trist, unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste pe care le-am citit. Un alt roman pe care l-aș evidenția ar fi Lectura fácil de Cristina Morales, o critică brutală la bunătatea socială, scrisă cu umor acid și incisiv, dar cuprinzând una dintre cele mai frumoase descrieri ale dansului din câte am citit vreodată. Iar dintre lecturile mele cele mai recente, aș recomanda, fără ezitare, romanul Centroeuropa de Vicente Luis Mora. O tramă ficțională complexă, asamblată cu măiestrie de ceasornicar, pe întinderea căreia ne dezvăluie – dezgroapă – propria poveste și pe cea a personajului principal, în timp de dezgroapă în cel mai strict sens istoria Europei, având fluviul Oder drept centru fluviu – graniță care trasează o axă care unește? desparte? est și vest, cu niște personaje care marchează axa nord-sud și cu o poveste care ne vorbește despre noi înșine, despre ce vrem să fim și despre ce ajungem să fim. În fine, eu sunt în semnul Fecioarei, ca urmare nu mă pot hotărî pentru un singur titlu, fiindcă noi, Fecioarele – cel mai bun semn din zodiac –, la fel ca super-eroii, avem o privire de ansamblu cu legături intergalatice cu tot. Ca să nu mai pomenesc despre vaccin!

Văd că deja se uită urât la mine colegii mei, așa că mă opresc aici. A, ba nu, stați un pic! Despre Jorge Ibargüengoitia am zis ceva? Dar despre Fernanda Trías? Sau despre Juan Madrid? Dar despre cărțile de comics? Vreți să aflați ceva și despre comics?