El Instituto Cervantes utiliza cookies propias y de terceros para facilitar, mejorar y optimizar la experiencia del usuario, por motivos de seguridad, y para conocer sus hábitos de navegación. Recuerde que, al utilizar sus servicios, acepta su aviso legal y su política de cookies.

   

Blog del Instituto Cervantes de Bucarest

Sobre el español y sus culturas

Premiul Ñ pentru promovarea limbii spaniole merge în SUA

El 22 de julio de 2021 en Cultură por | Sin comentarios

Cu ocazia aniversării a 30 de ani de la fondare, Institutul Cervantes a creat Premiul Ñ, o inițiativă care își propune să îi onoreze pe cei care ajută la promovarea limbii și culturii spaniole în lume

Câștigătoarea primei ediții este Barbara Fuchs, profesor la University of California (UCLA), autoarea a numeroase cărți și fondatoarea unui program special dedicat cunoașterii Epocii de Aur spaniole. Barbara Fuchs este profesor de spaniolă și engleză la cunoscuta universitate din Los Angeles; înainte de asta a predat la universitățile din Washington și Pennsylvania. De-a lungul anilor, a câștigat numeroase burse postdoctorale, inclusiv din fundațiile Guggenheim și Andrew W. Mellon. Fuchs este autoarea a numeroase cărți, co-editor al unor lucrări precum „The Golden Age of Spanish Drama” („La edad de oro del teatro español”, 2018) și traducătoare de piese de teatru în limba engleză. A publicat mai multe articole despre literatura și cultura europeană în epoca modernă. A fost editor la „Hispanic Review” (2007-2009), iar din 2017 este editor al „The Comedia in Translation and Performance”.

Alegerea Barbarei Fuchs a fost aprobată în ședința Consiliului de administrație a Institutului Cervantes din data de 19 mai 2021.

Președintele Pedro Sánchez, care a început o călătorie oficială în Statele Unite ale Americii pe 20 iulie, îi va înmâna personal diploma.

Focus Spania la TIFF 2021

El 21 de julio de 2021 en Cultură por | Sin comentarios

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții. Ca parte a acestui program, Festivalul Internațional de Film de la San Sebastián (SSIFF) devine partener al TIFF și propune o selecție puternică de filme spaniole în Carte blanche: San Sebastián. Printre cele 10 titluri recente alese de selecționerii renumitului festival se numără și comedia care va deschide cea de-a 20-a ediție TIFF vineri 23 iulie, de la 21:00, în Piața Unirii din Cluj-Napoca: Dineu cu vecinii de sus/ The People Upstairs, în regia lui Cesc Gay. Biletele sunt puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro.

„Festivalul de la San Sebastián este nu doar unul dintre favoritele mele absolute (un oraș seducător pe malul oceanului, cu o gastronomie de invidiat, o echipă entuziastă și selecție de top), ci și un rezervor inepuizabil de filme pentru selecția TIFF-ului din fiecare an, în special spaniole și latino-americane. Le mulțumesc organizatorilor pentru deschiderea lor în acest parteneriat și îi invit pe spectatori să guste din varietatea de bucate atent alese din meniul lor cinematografic. Vă asigur că The People Upstairs, spumoasa și provocatoarea comedie cu care inaugurăm această ediție aniversară, o să vă deschidă apetitul”, spune directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov.

„Suntem mai mult decât încântați de începutul acestei colaborări cu cel mai important festival de film din România. TIFF este locul perfect pentru un showcase al cinematografiei spaniole contemporane, o selecție interesantă de filme, unele proiectate recent în diferite secțiuni ale festivalului nostru. Această selecție reflectă diversitatea cinemaului spaniol și acordă o atenție deosebită tinerilor cineaști, care vor juca un rol esențial în viitorul cinematografiei”, declară Jose Luis Rebordinos, directorul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastián.

Selecția de filme propuse reflectă efervescența și diversitatea cinema-ului spaniol. Încă din prima zi a festivalului, cinefilii sunt invitați la o comedie savuroasă în care două cupluri vecine explorează complexitatea relațiilor moderne. Dineu cu vecinii de sus/ Sentimental/ The People Upstairs are cinci nominalizări la Premiile Goya și două vedete spaniole pe afiș: Javier Cámara (Hable con ella, La mala educación, regizate de Pedro Almodóvar, serialele The Young Pope și Narcos) și Belén Cuesta (La casa de papel, Paquita Salas, Parking, în regia lui Tudor Giurgiu).

Carte blanche: San Sebastián aduce un serial de 6 episoade, Riot Police, regizat de Rodrigo Sorogoyen (Trofeul Transilvania 2014 cu Stockholm) și desemnat de publicația El Mundo ,,cel mai bun serial spaniol al acestui an’’. Din cea mai recentă selecție vin și Last Days of Spring (r. Isabel Lamberti), distins cu New Directors Award 2020, o dramă despre realitățile cartierelor sărace din periferia Madridului, Death Knell (r. Imanol Rayo), un thriller despre o familie care descoperă oase umane pe terenul fermei pe care o deține, și Ane Is Missing (r. David Pérez Sañudo), premiat pentru scenariul care explorează procesul de maturizare al unei mame care reușește să își asume acest rol doar după dispariția fiicei sale.

O explozie de culoare și veselie, musicalul My Heart Goes Boom! (r. Nacho Álvarez) invită într-o călătorie muzicală prin Spania anilor ’70, animată de hiturile celebrei Raffaella Carrà. A Thief’s Daughter (r. Belén Funes) i-a adus actriței Greta Fernandez premiul pentru Cea mai bună actriță la San Sebastián cu povestea de viață a unei tinere condamnate la nefericire. În 2018, Journey to a Mother’s Room (r. Celia Rico Clavellino), o dramă intimă despre relația mamă-fiică, a fost premiat cu New Directors Award și Youth Jury Award. Visul regizorului León Siminiani de a face un film despre un jaf devine realitate în Notes For a Heist Film, un captivant documentar experimental despre viața unui celebru escroc spaniol.

Tot de la San Sebastián vine o istorie fascinantă, Arzak since 1897 (r. Asier Altuna), care va face deliciul pasionaților de gastronomie, într-un eveniment special dedicat bucătăriei spaniole, în secțiunea Film Food. Arzak, unul dintre cele mai bune restaurante din lume, e o afacere de familie din orașul San Sebastián ce deține trei stele Michelin de 30 de ani. Acum tatăl, vedeta restaurantului, se retrage, iar fiica lui trebuie să ducă mai departe moștenirea – rafinamentul bucătăriei basce, la cel mai înalt nivel.

Spania, situația la zi

El 20 de julio de 2021 en Cultură por | Sin comentarios
  • Creșterea incidenței acumulate de Covid în Spania în ultimele zile este o veste negativă. Cu toate acestea, și pentru a nu denatura semnificația acestui indicator, este necesar să îl plasăm în contextul situației epidemiologice actuale, care este pozitivă la nivel global datorită progresului campaniei de vaccinare, ceea ce înseamnă că Spania rămâne o destinație turistică sigură, deschisă turismului internațional și pregătită să ofere vizitatorului o experiență plăcută în condiții de siguranță și certitudine.
  • Rata incidenței acumulate a devenit scara de referință în prima parte a  pandemiei, pe măsură ce capacitatea de a măsura prin teste contagierile a crescut. Cu toate acestea, rata nu trebuie interpretată în același mod acum când afectează predominant  populația tânără în rândul căreia multe infecții se manifestă ușor, chiar și fără simptome.
  • Aceasta înseamnă că creșterea infecțiilor nu se traduce printr-o creștere a numărului total de pacienţi spitalizaţi. Începând cu data de 7 iulie, numarul pacienților spitalizați pentru Covid în toată Spania a scăzut cu 31% față de luna precedentă. Procentul de paturi ATI ocupate de pacienții cu Covid a scăzut, de asemenea, comparativ cu 7 iunie (6,55% față de 11,79%), în ciuda faptului că la acel moment incidența acumulată la 14 zile era mai mică. Cifrele de spitalizare actuale (2.829 de pacienți spitalizați pentru Covid, dintre care 598 la ATI) reprezintă un grad de ocupare de 2,35% din paturile disponibile și 6,55% în paturile de la ATI, în timp ce în ianuarie 2021, dată la care incidența acumulată a fost similară cu cea actuală, aceste cifre erau, respectiv, peste 23% din paturile ocupate și peste 40% dintre cele de la ATI.
  • În mod similar, numărul deceselor din ultimele șapte zile (39 de decese) este mult mai mic decât cel din ianuarie 2021 (1.369 decese). În ciuda creșterii ratei infecțiilor care apar în rândul populației mai tinere, rata deceselor în ultimele 14 zile la un milion de locuitori este mai mică în Spania decât în ​​țările vecine precum Franța, Italia, Germania, Austria, Irlanda, Grecia sau Croația, țări care raportează mai puține infecții la 100.000 de locuitori decât Spania, potrivit datelor ECDC. Acest lucru arată că în țările în care procesul de vaccinare avansează, incidența acumulată nu mai este principalul indicator pentru evaluarea nivelului de risc al unei ţări.
  • Această evoluție, fără îndoială îngrijorătoare, nu prezintă totuși trăsăturile dramatice ale situației trăite atunci când pandemia s-a răspândit într-un moment în care nu se obținuseră rezultate fiabile în elaborarea vaccinurilor. Vaccinarea este instrumentul cheie pentru controlul pandemiei. În Spania, mai mult de 42% din populație (19.982.080 persoane) sunt complet vaccinate, iar 57% (26.996.373 persoane) au cel puțin o doză inoculată. Opt din 10 spanioli de peste 50 de ani sunt vaccinați în ciclu complet. Dintre țări mari europene, Spania conduce în clasamentul  populației adulte vaccinate cu ciclu complet, procentul acestora poziţionându-se înaintea Germaniei, Franței, Italiei și Poloniei.
  • Creșterea numărului infecțiilor este bine localizată în rândul populația tinere cu vârsta cuprinsă între 12 și 29 de ani, o grupă de vârstă caracterizată printr-o interacțiune socială mult mai mare decât a persoanelor mai în vârstă și cu procente încă foarte mici de vaccinare, deși campaniile de vaccinare în unele comunități autonome au fost deja deschis chiar și grupei de vârstă a celor cu vârsta sub treizeci de ani.
  • In cele din urmă, în timp ce unele comunități autonome nu iau în considerare reintroducerea restricțiilor deocamdată, altele au decis să împună măsuri de control în ceea ce priveşte activităţile nocturne și să limiteze la organizarea adunărilor. Aceste măsuri nu reprezintă o revenire la cele introduse în fazele de vârf ale pandemiei, dar arată capacitatea de a reacționa și disponibilitatea de a face compatibilă capacitatea de răspuns sanitar, garantarea unei mobilități sigure și reactivarea economică dorită. În unitățile turistice, comerciale, de agrement și restaurante, continuă să se aplice măsuri de control sanitar în ceea ce privește capacitatea, distanțarea socială și utilizarea unei măști în spaţii interioare. În mijloacele de transport, este de asemenea necesară utilizarea unei măști de protecţie, nu şi în spațiile în aer liber.
  • Creșterea infecțiilor este o știre îngrijorătoare fără doar şi poate, însă este necesar să o plasăm în acest context și să o completăm cu alte valori care arată că situația epidemiologică avansează favorabil datorită vaccinării. Călătoria în Spania, respectând regulile stabilite, este sigură. 

——————————————————————

  • El aumento durante los últimos días de la cifra de incidencia acumulada del Covid en España es una noticia negativa. No obstante, y para no desvirtuar el significado de este indicador, es necesario ponerlo en el contexto de la situación epidemiológica actual, que es globalmente positiva por el avance de la campaña de vacunación, lo que hace que España siga siendo un destino turístico seguro, abierto al turismo internacional y preparado para ofrecer al visitante una experiencia grata en condiciones de seguridad y certeza.
  • La tasa de incidencia acumulada se convirtió en la métrica de referencia en los primeros momentos de la pandemia, a medida que aumentaba la capacidad de medir los contagios a través de tests. No obstante, la tasa no debe interpretarse de la misma manera cuando hoy afecta, predominantemente, a una población joven en la que muchos contagios se manifiestan de forma leve, incluso sin síntomas.
  • Esto supone que el aumento de contagios no se está traduciendo en un incremento en el número de hospitalizados totales. A fecha de 7 de julio, los pacientes hospitalizados por Covid en toda España han caído un 31% en comparación con el mes anterior. También ha bajado el porcentaje de camas UCI ocupadas por pacientes Covid en comparación con el 7 de junio (6,55% frente al 11,79%), pese a que por entonces la incidencia acumulada a 14 días era menor. Las cifras actuales de hospitalización (2.829 pacientes hospitalizados por Covid, de los cuales 598 en UCI) representan una ocupación del 2,35% de las camas disponibles, y del 6,55% en las camas de UCI, mientras que en enero de 2021, una fecha en la que la incidencia acumulada era similar a la actual, estas cifras eran, respectivamente, de más del 23% de camas ocupadas, y más del 40% en UCIs.
  • Del mismo modo, la cifra de fallecidos en los últimos siete días (39 fallecidos) es muy inferior a la de enero 2021 (1.369 fallecidos). A pesar del aumento de contagios que se está dando entre la población más joven, la tasa de notificación de defunciones en los últimos 14 días por cada millón de habitantes es menor en España que en países de nuestro entorno como Francia, Italia, Alemania, Austria, Irlanda, Grecia o Croacia, países que están reportando menos contagios por cada 100.000 habitantes que España, según datos del ECDC. Esto demuestra que en países donde el proceso de vacunación está avanzando, la incidencia acumulada ha dejado de ser el principal indicador para evaluar el nivel de riesgo de un país.
  • Esta evolución, sin duda preocupante, no presenta sin embargo los rasgos dramáticos de la situación vivida cuando la pandemia se expandía en momentos en que no se habían conseguido resultados fiables en la investigación de vacunas. La vacunación está siendo la herramienta clave para controlar la pandemia. En España, más del 42% de la población (19.982.080 personas) tiene la pauta completa, y el 57% (26.996.373 personas) al menos cuenta con una dosis inoculada. Ocho de cada 10 españoles de más de 50 años están vacunados y con pauta completa. De entre los grandes países europeos, España lidera el porcentaje de población adulta vacunada con pauta completa por delante de Alemania, Francia, Italia y Polonia.
  • El aumento de contagios está muy localizado en la población joven de entre 12 y 29 años, un grupo de edad caracterizado por una interacción social muy superior a los mayores y con unos porcentajes aún muy bajos de vacunación, aunque las campañas de vacunación en algunas Comunidades Autónomas ya se han abierto incluso a la franja de edad de los menores de treinta años.
  • Finalmente, mientras que algunas Comunidades Autónomas no se plantean por ahora volver a introducir restricciones, otras han decidido tomar medidas de control del ocio nocturno y limitaciones en la celebración de  reuniones. Estas medidas no suponen una vuelta a las introducidas en las fases álgidas de la pandemia, pero muestran capacidad de reacción y voluntad de hacer compatibles la capacidad de respuesta sanitaria, la garantía de una  movilidad segura y la deseable reactivación económica. En los establecimientos turísticos, comerciales, de ocio y restauración se siguen aplicando medidas de control sanitario en lo que respecta a aforos, distancia social y uso de mascarilla en interiores. En los transportes también se requiere el uso de mascarilla, no así en los espacios al aire libre.
  • El aumento de contagios no deja de ser una noticia preocupante, pero es necesario situarlo en este contexto y complementarlo con otras métricas que muestran que la situación epidemiológica avanza favorablemente gracias a la vacunación. Viajar a España cumpliendo las normas establecidas es seguro.

Azulejos de guitarra / Recital Maxim Belciug în curtea interioară a Institutului

El 12 de julio de 2021 en Cultură por | Sin comentarios

Săptămâna aceasta, Institutul Cervantes din București are bucuria de a găzdui și oferi iubitorilor de muzică un recital de chitară de înaltă ținută artistică în interpretarea binecunoscutului muzician Maxim Belciug.

Evenimentul va avea loc miercuri, 14 iulie, începând cu ora 21.00, în patio – curtea interioară a instituției din Bulevardul Regina Elisabeta numărul 38. Accesul la proiecții se face pe bază de rezervare în scris printr-un email trimis la cultbuc@cervantes.es. Rezervarea locului devine valabilă numai după primirea unei confirmări în scris. Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor menite a preveni răspândirea Covid-19.

Maxim Belciug este unul dintre cei mai apreciați muzicieni autohtoni. Neobosit, implicat în multe proiecte fie ca solist, fie alături de alţi artişti – instrumentişti sau cântăreţi – dintre care mulţi îi datorează afirmarea, Maxim Belciug a reuşit cu discreţie să-şi clădească de-a lungul anilor o solidă reputaţie de promotor al unui tip de act artistic bazat pe sinceritate şi altruism. Îndrăgostit nu doar de chitară, ci mai ales de frumuseţea muzicii ce poate fi împărtăşită cu acest instrument, Maxim Belciug stăruie, de peste 20 de ani, să arate publicului cum se poate declina frumosul pe o chitară.

A cântat mult, în diverse formule camerale, atât în ţară cât şi în străinătate, în Serbia, Ungaria, Polonia, Austria, Franţa, Scandinavia, Italia, Spania, dar cel mai bine se simte în recitalurile solo, atunci când, singur cu chitara sa, poate da frâu liber fanteziei, transformând matematica riguroasă a partiturii în clocot şi pasiune.

PROGRAM:

Două piese populare braziliene – „A casinha pequenina” și „Terezinha de Jesus”

Cântec popular catalan – „El cant dels ocells”

Flamenco tradițional – „Colombianas”

Johann Sebastian Bach – „Aria BWV 1068”

Două tangouri – Julio César Sanders, „Adiós muchachos” și Gerardo Matos Rodríguez, „La cumparsita”

Johann Sebastian Bach – „Preludiu BWV 855”

Flamenco tradițional: „Alegrias por rosas”

José Luis Merlin – „Evocación”

Nino Rota – Tema din „The Godfather”

Cântec popular mexican – „La Bamba”

Cântec popular bolivian – „Llorando se fue” („Lambada”)

Fernando Sor – „Studiu în si minor”

Flamenco tradițional – „Alegrias por medio”

Două piese neoromantice: Günter Fletcher – „Numai pentru tine” și  Sergey Teplyakov – „Stele căzătoare”

Proiecții de filme în aer liber, semnate de regizorul chilian Matías Bize

El 8 de julio de 2021 en Cultură por | Sin comentarios

Institutul Cervantes din Bucureşti reia în această vară seria proiecților de film din EL PATIO – curtea interioară a instituției din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38.

Primele două evenimente, parte a unei serii tematice intitulate „Cine en español – Retratos de directores / Filme de limba spaniolă – Portrete de regizori”, urmează să aibă loc chiar la începutul săptămânii viitoare, luni (12 iulie) și marți (13 iulie). Este vorba despre două proiecții ale unor filme semnate de cunoscutul regizor chilian Matías Bize, un eveniment realizat cu sprijinul Ambasadei Republicii Chile și în colaborare cu Filmoteca Agentiei Spaniole pentru Cooperarare Internațională si Dezvoltare (AECID).

Descris de criticii de la Cahiers du Cinéma drept „cel mai promiţător regizor din cinematografia chiliană”, Matías Bize este absolvent al Facultății de Cine din Chile. La vârsta de 23 de ani a regizat filmul Sábado (Sâmbătă, 2003), care a avut premiera la „Festivalul Internațional de Film Mannheim-Heidelberg”. Filmul a obținut Premiul „Rainer Werner Fassbinder”. A regizat apoi En la Cama (În pat, 2005). Filmul a câștigat Premiul „Spicul de aur” la Festivalul Internațional de Film din Valladolid, Matías fiind cel mai tânăr regizor care a obținut această distincție. Ulterior, pelicula a primit peste 40 de premii internaționale, fiind distribuit în întreaga lume. În 2007, Bize a regizat la Barcelona Lo Bueno de Llorar (La ce ajută plânsul), peliculă care a avut premiera în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno. Ulterior, a regizat filmul La Vida de los Peces (Viața peștilor, 2010) ce a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, câștigător al Premiului Goya pentru cel mai bun film hispano-american. Cinci ani mai târziu a regizat La Memoria del Agua (Memoria apei), o pelicula avându-i în rolurile principale pe Benjamín Vicuña și Elena Anaya, cu premiera la Festivalul Internațional de Film de la Veneția. Cel mai recent film care poartă semnătura sa este pelicula dominicană En tu Piel (În pielea ta, 2019), prezentat în premieră la TIFF – Festivalul Internațional de Film Transilvania.

Luni, 12 iunie, de la ora 21.30, iubitorii de film din capitală vor putea viziona cu acces gratuit filmul La Memoria del agua / Memoria apei (2015, 85 minute), peliculă cu două nominalizări la   Premiile Forqué: pentru fotografie și pentru cel mai bun rol principal (Elena Anaya).  Filmul spune povestea unei tinere perechi care traversează momente de cumpănă după moartea fiului lor. Durerea imensă le-a fracturat viața și, în ciuda faptului că se iubesc foarte mult, nu pot depăși această imensă pierdere. Filmul ne face să participăm la construcția subtilă a noilor lor vieți și să le observăm încercările de a uita cum decurgea relația lor de cuplu anterior pierderii fiului.

Marți, 13 iulie, de la aceeași oră, în PATIO – curtea interioară a Institutului Cervantes din București va fi proiectat filmul La vida de los peces / Viața peștilor (2010, 85 minute), propunerea statului Chile pentru Oscar în 2011, recompensat cu Premiul Goya pentru cel mai bun film latino-american în 2010.

În La vida de los peces / Viața peștilor, Matías Bize ne oferă o poveste dramatică în timp real, cu Blanca Lewin în rol concentrat, actriţa care a mai jucat în filmele lui, în Sabado şi En La Cama. Andres trăiește de zece ani în Germania. Se întoarce în Chile pentru a-și încheia socotelile cu trecutul înainte de a se stabili pentru totdeauna la Berlin. În timpul vizitei, ajunge la aniversarea unui prieten unde redescoperă lumea pe care a lăsat-o în urmă, inclusiv pe femeia pe care o iubește de atâta vreme, Beatriz. Regăsirea i-ar putea schimba viața pentru totdeauna.

Ambele filme vor fi proiectate în spaniolă, cu traducere în limba engleză. Accesul la proiecții se face pe bază de rezervare în scris printr-un email trimis la cultbuc@cervantes.es

Rezervarea locului devine valabilă numai după primirea unei confirmări în scris.

Evenimentul se va desfășura cu respectatrea tuturor măsurite menite a preveni răspândirea Covid-19.

După proiecțiile de luna aceasta, următorul eveniment va avea loc pe data de 16 august.

În afară de Matías Bize, pe lista regizorilor prezentati se mai află nume precum Victor Erice, David Trueba, Patricia Ferreira sau Chus Gutierrez.

Te iubesc nebunește. Serie de scurtmetraje LGTBI+

El 1 de julio de 2021 en Cultură por | Sin comentarios

Pe parcursul lunii iulie, Institutul Cervantes, în colaborare cu distribuitorul de filme Marvin & Wayne, va transmite, pe canalul de Vimeo al Institutului, opt producții variate a opt cineaști care oferă o perspectivă extrem de personală în ciclul Te iubesc nebunește. Serie de scurtmetraje LGTBI+, un titlu care face trimite la celebrul cântec al Las Grecas din anii 70. 

Toate filmele vor fi disponibile pe canalul de Vimeo al Institutului Cervantes timp de 48 de ore, începând cu ora 21:00 din ziua programată. 

Scurtmetrajele care fac parte din acest ciclu ne oferă povești personale despre identitatea de gen, povesti care se petrec în Chile, Columbia, Argentina și Spania, și sunt reflecții, mărturii și portrete ce îndreaptă atenția către realități subreprezentate în cinematografie – și, s-ar putea spune, în toate formele de manifestare artistică.  

La nivel formal, varietatea propunerilor cinematografuce este remaracabilă, de la experiment – în cazul SNAP – până la documentar ca exercițiu arheologic (Una dedicatoria a lo bestia) sau portretizări de personaje delicate și afectuoase, care însă nu ignoră realitatea dură (Alma sau Víctor XX).

Sunt scurtmetraje curajoase, exerciții de rezistență și revoltă ale personajelor feminine din centrul de deținuți, în Una dedicatoria a lo bestia. Asemenea celebrei melodii Te estoy amando locamente, care exprima o dorință pe care o parte – asemenea multor și multora înaintea lor și ulterior – nu au putut niciodată să o manifeste altfel decât în tăcere, aceste scurtmetraje rup tăcerea cu propuneri vibrante, proaspete și pline de vigoare artistică și umană.  

Ce puncte de reper ai putea găsi când nu există nici o oglindă aproape în care să te privești? Asta ar putea gândi María Helena, arestată pentru stilul său vestimentar în perioada franchistă, în Una dedicatoria a lo bestia, al colectivului Nucbeade; la fel Gilda, ultimul travestit din cartierul chinezesc în Barcelona (Cantando en las azoteas de Enric Ribes); sau Alicia, cunoscută ca fotografă, dar necunoscută ca militantă feministă și pentru drepturile LGBTI+ (El cuerpo de la mujer sin sombra de Tamara García Iglesias).  

Este un omagiu adus acestor deschizătoare de drumuri în care azi ne reflectăm. Avansăm câteva generații, până în prezent, când ne confruntăm cu alte obstacole, precum permanenta luptă împotriva HIV (Después también de Carla Simón); sau iubirile imposibile cărora le întoarcem spatele (Su de Laia Foguet), ajungem la tranziția de gen, ca în Alma de Santiago León și Víctor XX de Ian de la Rosa, și întâlnim forța noilor generații – ca în Snap de Ananké Pereira și Felipe Elgueta – care s-au apropiat cu istețime de această oglindă și acum deschid noi drumuri.  

Program 

  • 6 iulie: Una dedicatoria a lo bestia/O nebunie de dedicație (2019) de Nucbeade 
  • 9 iulie:  Después también/Și după (2019) de Carla Simón 
  • 13 iulie: Su (2019) de Laia Foguet 
  • 16 iulie: Víctor XX (2015) de Ian de la Rosa 
  • 20 iulie: Cantando en las azoteas/Cântând de pe acoperișuri (2017) de Enric Ribes 
  • 23 iulie: Snap (2018) de Felipe Elgueta y Ananké Pereira 
  • 27 iulie: Alma/Suflet (2018) de Santiago León Cuéllar 
  • 30 iulie: El cuerpo de la mujer sin sombra/Corpul femeii fără umbră (2021) de Tamara García Iglesias 

  • Facebook
  • Correo electrónico
  • RSS


Instituto Cervantes de Bucarest

Bd. Regina Elisabeta, 38
050017 Bucarest

Tel.: 021 210 27 37
Tel.: 021 210 47 77
Tel.: 021 212 48 74

https://bucarest.cervantes.es/
cenbuc@cervantes.es

Siguenos en:

julio 2021
L M X J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
© Instituto Cervantes 1997-2024. Reservados todos los derechos. cenbuc@cervantes.es