Pe parcursul lunii iulie, Institutul Cervantes, în colaborare cu distribuitorul de filme Marvin & Wayne, va transmite, pe canalul de Vimeo al Institutului, opt producții variate a opt cineaști care oferă o perspectivă extrem de personală în ciclul Te iubesc nebunește. Serie de scurtmetraje LGTBI+, un titlu care face trimite la celebrul cântec al Las Grecas din anii 70.
Toate filmele vor fi disponibile pe canalul de Vimeo al Institutului Cervantes timp de 48 de ore, începând cu ora 21:00 din ziua programată.
Scurtmetrajele care fac parte din acest ciclu ne oferă povești personale despre identitatea de gen, povesti care se petrec în Chile, Columbia, Argentina și Spania, și sunt reflecții, mărturii și portrete ce îndreaptă atenția către realități subreprezentate în cinematografie – și, s-ar putea spune, în toate formele de manifestare artistică.
La nivel formal, varietatea propunerilor cinematografuce este remaracabilă, de la experiment – în cazul SNAP – până la documentar ca exercițiu arheologic (Una dedicatoria a lo bestia) sau portretizări de personaje delicate și afectuoase, care însă nu ignoră realitatea dură (Alma sau Víctor XX).
Sunt scurtmetraje curajoase, exerciții de rezistență și revoltă ale personajelor feminine din centrul de deținuți, în Una dedicatoria a lo bestia. Asemenea celebrei melodii Te estoy amando locamente, care exprima o dorință pe care o parte – asemenea multor și multora înaintea lor și ulterior – nu au putut niciodată să o manifeste altfel decât în tăcere, aceste scurtmetraje rup tăcerea cu propuneri vibrante, proaspete și pline de vigoare artistică și umană.
Ce puncte de reper ai putea găsi când nu există nici o oglindă aproape în care să te privești? Asta ar putea gândi María Helena, arestată pentru stilul său vestimentar în perioada franchistă, în Una dedicatoria a lo bestia, al colectivului Nucbeade; la fel Gilda, ultimul travestit din cartierul chinezesc în Barcelona (Cantando en las azoteas de Enric Ribes); sau Alicia, cunoscută ca fotografă, dar necunoscută ca militantă feministă și pentru drepturile LGBTI+ (El cuerpo de la mujer sin sombra de Tamara García Iglesias).
Este un omagiu adus acestor deschizătoare de drumuri în care azi ne reflectăm. Avansăm câteva generații, până în prezent, când ne confruntăm cu alte obstacole, precum permanenta luptă împotriva HIV (Después también de Carla Simón); sau iubirile imposibile cărora le întoarcem spatele (Su de Laia Foguet), ajungem la tranziția de gen, ca în Alma de Santiago León și Víctor XX de Ian de la Rosa, și întâlnim forța noilor generații – ca în Snap de Ananké Pereira și Felipe Elgueta – care s-au apropiat cu istețime de această oglindă și acum deschid noi drumuri.