Blog del Instituto Cervantes de Bucarest

Institutul Cervantes din București lansează, în parteneriat cu revista Observator cultural, cea de-a doua ediție a Premiului pentru cea mai bună traducere din limba spaniolă, distincție acordată de Observator Cultural și sponsorizată de Institut.

Ediția din acest an are în vedere volumele publicate în anul 2021, traduceri originale, nu reeditări. Premiul va reveni traducătorului, însă propunerile de titluri pentru înscrierea în competiție o fac editurile. Acesta este motivul pentru care îi invităm pe editorii români să ni se alăture în demersul nostru de a spori interesul cititorilor români pentru cărțile de limbă spaniolă, comunicând, până pe data de 29 martie a.c., către echipa Observator cultural titlurile cărților traduse din limba spaniolă în 2021 de editura pe care o reprezintă, precum și numele traducătorilor. Persoana de contact este Silvia Dumitrache (silvia.dumitrache@observatorcultural.ro).

Un juriu format din echipa săptămânalului Observator cultural va alcătui lista nominalizarilor, iar un juriu specializat alcătuit din specialiști în limba spaniolă din cadrul celor mai importante universități românești va alege finaliștii și, în final, pe marele câștigător. Anunțarea câștigătorului se va face în cadrul Galei Premiilor Observator cultural, un eveniment de tradiție, ajuns anul acesta la cea de-a XVI-a ediție.

Câștigătorul primei ediții a Premiului pentru cea mai bună traducere din limba spaniolă a fost Marin Mălaicu-Hondrari, pentru traducerea cărții Patria de Fernando Aramburu, publicată în ediție românească de Editura Litera.

Dorința inițiatorilor este ca Premiul pentru Cea mai bună traducere din limba spaniolă să devină un eveniment de tradiție, care să consolideze în peisajul de carte românesc prezența literaturilor de limbă spaniolă, atât de puternice, de proaspete și de variate. Este, deopotrivă, un gest de recunoștință atât pentru traducători, cât și pentru editorii români, cu o semnificație aparte pentru tânăra generație de hispaniști, pe care premiul își dorește să o încurajeze.

Luna aceasta, Institutul Cervantes le propune cinefililor întâlnirea cu filmul documentar. Sub motto-ul Tiempo de historia / Vremea istoriei, o suită de patru documentare de limbă spaniolă care au concurat în ultimii ani în secțiunea cu același nume din cadrul Săptămânii Internaționale a Filmului de la Valladolid vor putea fi vizionate cu acces gratuit pe canalul de Vimeo al instituției. Toate titlurile vor fi disponibile pe canalul timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României).

Programul marchează începutul unei colaborări între Institutul Cervantes și Săptămâna Internațională a Filmului de la Valladolid (SEMINCI), cel mai vechi festival de film din Spania și un mare promotor al acestui tip de filme documentare.

În Spania, producția de documentare informative a cunoscut o creștere evidentă de la sfârșitul secolului trecut și până în prezent continuând cu o prezență remarcabilă a acestora la festivaluri și în cadrul programelor canalelor și platformelor de televiziune. Forța narațiunii audiovizuale a documentarului de a aborda subiecte de actualitate sau preocupări ale societății spaniole a descoperit în acest format o adevărată inovație de conectare cu publicul care dorește să fie informat cu adevărat.

În dezvoltarea acestui mod de abordare a documentarului, preocuparea pentru memorie a ocupat un loc primordial, astfel încât mai multe documentare au depășit nișa lor obișnuită de pe micul ecran sau din circuitul festivalier spre a deveni un punct de referință pentru regândirea întrebărilor despre trecutul recent. Selecția celor patru documentare reflectă tocmai această propunere de abordare a trecutului și de regândire a lui într-o altă formă.

PROGRAM:

# 4 martie: În tăcere / Bajo el silencio de Iñaki Arteta

Un veritabil maestru al angajamentului în favoarea cunoașterii faptelor de către victimele terorismului basc, Iñaki Arteta și-a început cariera de documentarist dedicat contextualizării și elaborării unei narațiuni pe această temă în 2004, când a regizat filmul Voces sin libertad / Voci fără libertate, care i-a adus recunoașterea publică imediată. În Bajo el silencio / În tăcere  regizorul abordează tema sechelelor lăsate de terorism în Țara Bascilor după încetarea luptei armate în 2011, într-o abordare care dovedește preocuparea sa de a fi părtaș la povestea celor afectați de violență.

# 11 martie: Silvia de María Silvia Esteve

Tânăra regizoare María Silvia Esteve a abordat un subiect controversat în documentarul său de debut despre povestea de viață mamei sale. Propunerea vizuală de a dezvălui țesătura neclară, deformată a unui trecut deloc ușor de povestit a făcut din filmul acesta o formă de  raportare la  dificultățile reamintirii și la posibilitățile oferite de cinema pentru a însoți vizual rănile memoriei. Acest gen de rememorare este, fără îndoială, o caracteristică a stilului regizoarei ce poate fi percepută și în următoarea sa lucrare, Criatura / Făptura, un scurtmetraj de anul trecut.

# 18 martie: Fiica lagunei / Hija de la laguna de Ernesto Cabellos

Lupta pentru prezervarea naturii și împotriva marilor corporații care se năpustesc asupra resurselor naturale a fost documentată de diverși regizori încă din anii 1970, în special în America Latină. Purtătorii de stindard ai acestor lupte au fost mereu populațiile indigene din acea zonă care s-au opus venirii capitalismului în teritoriile lor. Povestea acestui film e cea a Nelidei, locuitoare a lagunelor din zona peruviană a Camarcăi, care ascunde în apele sale bogate  zăcăminte de aur. Lupta acestei țărănci împotriva distrugerii naturii arată iminența unei chestiuni care ne privește pe toți cei care trăim pe această planetă.

# 25 martie: Echipa D: codurile uitate / Equipo D: los códigos olvidados (Echipa D: codurile uitate) de Jorge Laplace

Cel de-al Doilea Război Mondial este probabil unul dintre conflictele care și-a generat cel mai bine propriul imaginar prin intermediul cinematografiei. Folosind diferite genuri, cum ar fi filmele polițiste, thrillerele și chiar filmele experimentale sau de autor, acest conflict și-a trasat o hartă a propriei complexități. Cu toate acestea, cazul criptografilor care au descifrat codurile secrete ale ambelor tabere este o poveste care nu a fost încă spusă: documentarul lui Jorge Laplace ne aduce mai aproape de ea, acordând o atenție importantă rolului spaniolilor în această intrigă secundă a războiului.

Institutul Cervantes difuzează în luna februarie o serie de patru filme care îl au ca protagonist pe actorul José Sacristán, unul dintre cei mai prestigioși și iubiți interpreți ai scenei spaniole, care urmează să fie recompensat cu Premiului Goya de Onoare în cadrul celebrelor premii ale Academiei de Arte și Științe Cinematografice din Spania, programate pentru data de 12 februarie. Filmele vor fi difuzate pe canalul de Vimeo al Institutului, în fiecare zi de vineri, începând cu ora 21.00, fiind accesibile cu acces gratuit timp de 48 de ore.

Prin această serie de patru filme, Institutul Cervantes din București se alătură recunoașterii și omagierii academice a figurii acestui interpret proteic, chipul și vocea cinematografiei spaniole din ultimele șase decenii. Ciclul de filme, selecționat de José Sacristán însuși, se concentrează pe momentul istoric în care filmele respective au fost realizate, rolurile interpretate de îndrăgitul actor demonstrând profundului său pact artistic cu cinematograful, văzut ca instrument de dialog social și ca reflectare a dialogului cu patru generații de cineaști alături de care și-a împlinit destinul. Întreaga opera a lui José Sacristán, care a regizat, de asemenea, trei lungmetraje și mai multe producții de teatru, ne permite să aruncăm o privire asupra modului în care cinematografia spaniolă a răspuns cerințelor de dialog social și estetic din cultura spaniolă.

Cariera profesională vastă și de succes a lui José Sacristán a fost recunoscută prin nenumărate de premii, printre care două Premii Conchas de Plata la Festivalul de Film de la San Sebastian, trei Premii Sant Jordi pentru Film, trei Premii Feroz, un Premiul José María Forqué și cinci Premii Fotogramas de Plata, printre multe altele. În 2001, a primit Medalia de Aur pentru realizări deosebite în Artele Frumoase, iar în 2011, Asociația Criticilor de Film din Argentina i-a acordat Premiul Onorific Condor de Plata pentru întreaga carieră. Un an mai târziu, a primit Premiul Goya pentru cea mai bună interpretare masculină în rol principal pentru rolul său din filmul lui Javier Rebollo, El muerto y ser feliz (Să mori și să fii fericit), pentru care a fost recompensat și cu a doua Concha de Plata.

Vocea sa inconfundabilă și capacitatea de a întruchipa o multitudine de personaje fac din el unul dintre cei mai importanți protagoniști din istoria actoriei în Spania, el fiind o prezență constantă în film, teatru, teatru musical și televiziune.

PROGRAM:

# Vineri, 4 februarie: Asignatura pendiente / Treburi neterminate (1977), de José Luis Garci

Filmul, ce spune povestea a doi tineri care se reîntâlnesc după ce au fost iubiți în adolescență și ajung să aibă o relație sentimentală ascunsă din pricina regimului franchist, arată o serie de prime reflecții asupra problemelor morale grele ale lungii perioade de dictatură. Interpretarea avocatului care îi apără pe deținuții sindicaliști de către Sacristán ilustrează angajamentul multor contemporani ai săi în favoarea democrației. Mai mult, încărcătura sa sentimentală și emoțională face un soi de bilanț al tarelor lăsate de dictatură asupra mentalităților, într-un dialog interesant în întâlnirea cu Elena – interpretată de Fiorella Faltoyano –, un breviar de amintiri și moșteniri pe care Sacristán îl folosește magistral.

# Vineri 11 februarie: Un hombre llamado Flor de Otoño / Un bărbat numit Floare de toamnă (1978), de Pedro Olea

Filmul, a cărui acțiune este plasată în timpul dictaturii lui Primo de Rivera (1923-1930), este povestea lui Flor de Otoño, un burghez anarhist cu viață dublă: una de avocat și alta de travestit într-un cabaret din Barcelona acelor ani. Nu e necesară o analiză aprofundată pentru a recunoaște în această povestire istorică de la începutul secolului o revendicare clară a protestului politic împotriva dictaturii, dar și un sprijin pentru reprezentarea publică a altor sexualități, interpretarea protagonistului de către Sacristán fiind una dintre primele imagini ale unui personaj homosexual din cinematografia post-franchistă.

# Vineri, 18 februarie: El muerto y ser feliz / Să mori și să fii fericit (2012), de Javier Rebollo

Road movie-ul lui Javier Rebollo, plasat în Argentina, urmărește un asasin bolnav care își petrece ultimele zile însoțind o tânără femeie și fugind de un urmăritor care vrea să-l aresteze. În acest caz, interpretarea lui Sacristán creează un personaj credibil și dur, a cărui umanitate este țesută din dilemele morale ale profesiei sale, dar care reușește să impresioneze prin asumarea pe care o aduce cursei sale spre moarte. Rareori s-a văzut un rol atât de emoționant precum cea a lui Sacristán în acest film, mereu aproape de tinerii autori ai cinematografiei spaniole din acest nou secol, cum ar fi Javier Rebollo.

# Vineri, 25 februarie: Un lugar en el mundo / Un loc în lume (1992), de Adolfo Aristarain

Aceste este unul dintre filmele care, fără îndoială, au marcat o întreagă generație de idealiști, reluând poveștile de răzbunare și nostalgie, posibilitățile de a schimba lumea, și mai ales, loviturile perfide ale lumii capitaliste. Poate că, în ciuda faptului că este o poveste spusă din și în Argentina, filmul a fost pe placul unui mare număr de spectatori din alte zone, care s-au recunoscut în ea. Personajul Andrada, interpretat de Sacristán, evoluează de la profilul unui simplu geolog la cel al unui specialist trimis într-o misiune care va schimba pentru totdeauna lumea protagoniștilor. E urmărită, de asemenea, participarea protagonistului la viața unei familii care vrea să schimbe legile mediului rural, o serie de personaje pe care Sacristán le îndrăgește atât de mult.

Institutul Cervantes din București debutează seria evenimentelor desfășurate la sediul din Bulevardul Regina Elisabeta 38 cu două ateliere de fotografie pentru copii, pentru grupele de vârstă 4-6 ani și 7-9 ani, pe 23 și 24 ianuarie.

Desfășurate sub coordonarea artistei venezuelene de origine română Amada Granado, atelierele durează 4 ore, distribuite în două ședințe a câte două ore (între orele 10.00 și 12.00 pentru grupa de vârstă 4-6 ani, respectiv între orele 12.15 și 14.15 pentru grupa de vârstă 7-9 ani).

Numărul minim de participanți este de 5, iar cel maxim de 7.

Înscrierile se pot face până pe 18 ianuarie, iar costul este de 150 de lei. Este necesar ca este ca cei mici să vină cu aparat foto digital sau telefon mobil cu cameră foto integrată.

Pentru înscrieri, cei interesați sunt rugați să trimită un mesaj la adresa cultbuc@cervantes.es.

Atelierul propus de Amada Granado, La primera toma / Primul cadru, este conceput în spiritul încurajării creativității și imaginației copiilor, care vor avea ocazia să privească altfel mediul din jurul lor, dincolo de prejudecăți și de limitări. În prima zi, excursul fotografic va începe cu explorarea spațiului Institutului Cervantes, fără aparatul foto, doar pentru a observa și a reține obiecte sau imagini care le atrag atenția copiilor și pe care le vor încadra cu mâna (durata: 1 oră). La finalul acestui traseu, copiii vor realiza desene din memorie ale imaginilor pe care le-au reținut (durata: 1 oră). În ziua următoare se va merge pe același traseu, iar copiii vor face fotografii (durata: 1 oră). La final, vor fi comparate fotografiile cu desenele, iar cei mici vor fi invitați să își exprime părerea (durata: 1 oră).

Acest atelier a fost inițiat în 2015, de Bibilioteca Publică Municipală „Paul Harris” din Puerto Varas, Chile, cu sprijinul Departamentului de Cultură al Municipalității.

Amada Granado este o artistă venezueleană de origine română (s-a născut în București, în 1977), care în prezent locuiește și lucrează în Ibiza, Spania. Pentru ea, fotografia este un mijloc de explorare a granițelor dintre public și privat, recreere și izolare. Lucrările sale sunt apreciate la nivel international, fiind expuse în numeroase galerii și spații culturale din Europa, America de Nord și America Latină. Printre cele mai cunoscute serii ale ei sunt Penitenciario (2012), Humboldt (2011) și Guaire (2008/2009), reunite sub titlul Balnearios, eseuri vizuale prin care s-a poziționat critic față de anumite aspecte ale realității socio-politice din Venezuela.

În perioada 7-28 ianuarie, Institutul Cervantes îi aduce un omagiu cineastului și scriitorului Fernando Fernán-Gómez, care ocupă un loc de onoare în cultura spaniolă, oferind publicului ocazia să vizioneze, pe canalul Vimeo al Institutului, patru filme reprezentative pentru activitatea sa grandioasă: scurtmetrajul F. F. G. Un retrato, realizat de Jesús García de Dueñas în onoarea artistului, două filme regizate de el, Manicomio, El extraño viaje și unul în care joacă rolul protagonistului: La lengua de las mariposas, regizat de José Luis Cuerda.

Filmele vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Institutului Cervantes timp de 48 de ore, începând cu ora 21 din ziua programată.

Fernando Fernán-Gómez (1921- 2007), actor, cineast, jurnalist și dramaturg, romanicer și autor de scenarii de film – realizări pentru care a fost recunoscut drept un savant al limbii spaniole –, este unul dintre artiștii excepționali ai culturii noastre recente. De la primele sale creații și în toată cariera sa complexă, Fernando Fernán-Gómez, fiu și nepot de actori, are, fără îndoială, un rol de seamă în consolidarea „cinemaului clasic spaniol”. A fost considerat unul dintre cei mai prestigioși artiști spanioli la nivel internațional în ceea ce privește activitatea sa teatrală și cinematografică, atât ca actor, cât și ca regizor. „Dincolo de a fi cea mai influentă personalitate a istoriei cinematografiei spaniole, a fost cel mai versatil și copleșitor creator din istoria culturii spaniole” (Luis Alegre)

S-a născut în Peru, în 1921, când mama sa, actrița Carola Fernández Gómez, era în turneu cu trupa de teatru a Maríei Guerrero. A avut o carieră prolifică de actor, având roluri principale în filme realizate de mari regizori, precum El amor del capitán Brando (1974), de Jaime de Armiñán; Maravillas (1981), de Gutiérrez Aragón; La colmena (1982), de Mario Camus; El abuelo (1998), de José Luis Garci; Todo sobre mi madre (1999), de Pedro Almodóvar; Plenilunio (1999), de Imanol Uribe; La lengua de las mariposas (1999), de José Luis Cuerda; El embrujo de Shanghái (2002), cu Fernando Trueba. A câștigat Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin pentru rolul din El anacoreta (1976) și Stico (1985).

În paralel, ca regizor, a adaptat pentru marele ecran numeroase piese și romane, în unele dintre ele făcând parte și din distribuție: Los palomos (1964), Mi hija Hildegart (1977); Mambrú se fue a la guerra (1986), pentru care a câștigat Premiul Goya pentru cel mai bun actor; El mar y el tiempo (1989) și El viaje a ninguna parte (1986), pentru care a obținut Goya pentru regie și scenariu.

A îmbinat activitatea de regizor de film cu cea de regizor de teatru, punând în scenă cu succes  numeroase piese: Mi querido embustero (1962), de Bernard Shaw; La sonata a Kreutzer (1963), de Leon Tolstoi; El pensamiento (1963), de Leonidas Andreiev; comediile lui Juan José Alonso Millán, Gravemente peligrosa (1962), Mayores con reparos (1965)și La vil seducción (1967).

S-a remarcat și ca scriitor, prin romane precum El vendedor de naranjas (1961), El viaje a ninguna parte (1986), El mal amor (1987) și El mar y el tiempo (1989). A fost numit membru al RAE în anul 2000.

Alături de Premiile Goya, a fost recompensat cu numeroase distincții pentru activitatea de actor și regizor, la festivalurile de la Berlin și Venecia, Medalia de Aur pentru Arte Frumoase, în 1981, Premiul Național pentru Teatru în 1984, Premio Nacional pentru Cinematografie în 1989, Premio „Príncipe de Asturias de las Artes” în 1995, Premio Donostia la Festivalul de Film de la San Sebastián, Ursul de Onoare la Festivalul Internațional de Film de la Berlin pentru întreaga carieră, în 2000, și  Medalia de Aur a Academiei de Arte și Științe Cinematografice din Spania, în 2001. Postum, Guvernul Spaniei i-a oferit titlul Gran Cruz de la Orden Civil de Alfonso X el Sabio.

*

Scurtmetrajul F. F. G. Un retrato/F. F. G. Un portret (1976) este regizat de prietenul și discipolul său Jesús García de Dueñas, care scoate în evidență gândurile și opiniile artistului cu privire la activitatea sa în cinematografie, teatro și televiziune. Acest film, care valorifică și vocația de om de cultură a lui Fernán-Gómez, este un excelent punct de plecare în demersul cunoașterii prolificului actor și regizor.

Manicomio/Ospiciul (1953), debutul său în lungmetraj, regizat împreună cu Luis M. Delgado, este o comedie în care limitele între rațiune și nebunie se estompează, prezentând experiența apăsătoare a unui om sănătos captiv între bolnavi mintal, situațiile suprarealiste prin care trece un tânăr ajuns într-un ospiciu de la periferiile Madridului, în anii 50, unde  merge să își viziteze iubita care lucra acolo.

El extraño viaje/Strania călătorie este unul dintre cele mai complexe filme ale anilor 60. Plasat între filmul de suspans, comedie socială, dramă și musical, filmul este considerat una dintre capodoperele cinematografiei spaniole. Într-un mic sat de provincie, lângă capitală, trăiește o familia formată din trei frați: impunătoarea și severa Ignacia și timizii și introvertiții Paquita și Venancio. Din monotonia vieții rurale se iese doar în zilele de sâmbătă, când în sat vine un grup muzical din Madrid pentru a anima atmosfera cu cântece.

La lengua de las mariposas/Limba fluturilor,film reprezentativ pentru activitatea regizorului José Luis Cuerda, adaptare după o serie de povești de Manuel Rivas, a permis recuperarea spiritului inovator și deschizător de drumuri a școlii republicane. În acest film cu care se încheie omagiul adus lui Fernán-Gómez, îl vedem pe artista interpretându-l pe un bătrân profesor care, într-un sat galician la începuturile Războiului Civil, luptă pentru libertate, arătând că drumul către aceasta este trasat de cultură, cunoștințe și experiment.

Program

• 7 ianuarie: F. F. G. Un retrato de Jesús García de Dueñas
• 14 ianuarie: Manicomio de Fernando Fernán-Gómez și Luis M. Delgado
• 21 ianuarie: El extraño viaje de Fernando Fernán-Gómez
• 28 ianuarie: La lengua de las mariposas de José Luis Cuerda

„Premiul pentru cea mai bună traducere din limba spaniolă”, proiect aflat la prima ediție, inițiat și susținut de Institutul Cervantes, a deschis anul acesta Gala Premiilor Observator cultural, ediția a XV-a. 

Câștigătorul este Marin Mălaicu-Hondrari, pentru ediția în limba română a romanului Patria de Fernando Aramburu, apărut la Editura Litera. Marin Mălaicu-Hondrari a mai avut o traducere în lista cărților finaliste la marele premiu: Autonauţii de pe cosmodrum, de Julio Cortázar, Carol Dunlop, apărută la Editura Art. Celelalte trei titluri care completează lista traducerilor finaliste sunt: Impostorul de Javier Cercas, Editura Rao, traducere de Mariana Sipoș, Străjerii cetății. Vol. I: Bestiarul lui Axlin, Laura Gallego, Editura Polirom, traducere din limba spaniolă de Mioara Adelina Angheluță și Scandalul secolului, Gabriel García Márquez, Editura Rao, traducere de Tudora Șandru Mehedinți.

Numele câștigătorului a fost anunțat de scriitorul si profesorul Corin Braga (Universitatea „Babeș-Bolyai“ Cluj), membru al juriului, alături de conf.dr.Ilinca Ilian (Universitatea de Vest Timișoara) și prof. dr. Mianda Cioba (Universitatea București).

Mianda Cioba este și cea care a susținut laudatio pentru marele câștigător:

„Premiul îi revine lui Marin Mălaicu-Hondrari, pentru că a introdus în orizontul culturii române această carte de o covărșitoare actualitate și de o consistență etică remarcabilă care o așază în vecinătatea literaturii unor Michel Houellebecq, Philip Roth sau Mario Vargas Llosa. Un roman care, într-o manieră atât de oportună și de necesară, în această perioadă de radicalisme fără obiect, ne vorbește despre capcanele nevoii de a aparține și despre dramele identității. Acordăm acest premiu din toată inima pentru modul în care traducerea domnului Marin Mălaicu-Hondrari ne arată cum limbile coexistă, se interferează și reverberează una în auzul celeilalte, pentru modul în care ne arată cum limba spaniolă trece armonios într-o limbă română bine temperată registral, îmbrățișând și ea, la rândul ei, limba euskera – în roman, limba afectivității și a familiei, dar și limba războiului și a violenței. Și dacă limbile comunică și se întrepătrund, înseamnă că oamenii dialoghează și conviețuiesc, pornind de la valori comune, că grupurile și comunitățile se reinventează și-și continuă drumul în istorie, iar asta impune o ordine a firescului și a speranței. Ortega Y Gasset spunea că universul traducerii și conștiința de sine a traducătorului sunt bântuite de o utopie negativă și de o utopie pozitivă. Utopia pozitivă pretinde că traducerea perfectă este posibilă și este la îndemâna talentului omenesc. Utopia negativă ne spune că nu există traducere perfectă și pune sub semnul întrebării chiar condițiile de existență ale traducerii în sine. După cum știe orice traducător, experiența concretă a traducerii ar putea fi descrisă ca o epuizantă pendulare între aceste credințe de semn opus.

Din această perspectivă, premiul pe care îl acordăm astăzi recompensează o aventură impresionantă, de mai bine de 700 de pagini, o aventură a tenacității și a încrederii pe care traducătorul a dus-o la bun sfârșit, înarmat cu un mereu reînnnoit pariu al căutării traducerii perfecte.”.

„Premiul pentru cea mai bună traducere din limba spaniolă”, anunțat de Institutul Cervantes din București anul acesta de Ziua Internațională a Cărții, are ca scop creșterea stimularea traducerilor din autori de limbă spaniolă și creșterea interesului pentru cultura de limbă  spaniolă prin traduceri.

Ne dorim ca acest premiu să devină un punct de reper în contextul relațiilor dintre Spania și România, un element-punte cu toate culturile țărilor de limbă spaniolă, un eveniment de tradiție, care să consolideze în peisajul de carte românesc prezența literaturilor de limbă spaniolă, atât de puternice, de proaspete și de variate. Este, deopotrivă, un gest de recunoștință atât pentru traducători, cât și pentru editorii români, cu o semnificație aparte pentru tânăra generație de hispaniști, pe care premiul își dorește să o încurajeze.

„Ne dorim nu doar să popularizăm operele celor care scriu în limba spaniolă, ci și să recunoaștem importanța muncii traducătorilor, aceștia fiind cei care, la urma urmei, fac cunoscute cultura și limba noastră pretutindeni în lume. Subliniez si importanța activității editurilor din Romania, o activitate atât de necesară și de bogată

Tuturor acestora la este dedicat acest premiu, care sperăm să devină o tradiție și să ajungă tot mai cunoscut la edițiile viitoare. Sperăm ca următoarea ediție să se desfășoare cu prezență fizică”, a declarat aseară Jorge Jiménez-Zumalacárregui, directorul Institutului Cervantes din București.

Lansarea acestui premiu anul acesta are o dublă semnificație: 2021 este anul în care Institutul Cervantes serbează 30 de ani de existență, iar Spania și România celebrează 140 de ani de relații bilaterale.

Marți, 30 noiembrie, debutează ultima serie tematică de filme transmise cu acces gratuit pe canalul de Vimeo al Institutul Cervantes, o serie specială dedicată scurtmetrajelor de animație pentru adulți ce poartă semnătura unor apreciate cineaste spaniole.

Artistele selecționate formează un grup interesant intergenerațional din care fac parte unele dintre cele mai de seamă artiste spaniole din domeniu, artiste care fructifică generoasele posibilități oferite de tehnicile variate de animație și convertesc instabilitatea ce tinde să caracterizeze această formă de expresie cinematografică într-o garanție a libertății.

Experimentul este un element-cheie în scurtmetrajele cuprinse în seria Creadoras de animación para el siglo XXI, un aspect pe care îl revendică artiste precum Isabel Herguera și Begoña Vicario, asemenea creatoarelor de altă generație, așa cum sunt Izibene Oñederra sau María Manero. Alături de Begoña Arostegui, María Trénor și María Lorenzo, care completează selecția, aceste cineaste valorifică multiplele posibilități tehnici pe care le oferă domeniul animației.

Seria tematică Creadoras de animación para el siglo XXI, realizată în parteneriat cu MYC. Mujeres y Cine, își propune să pună în evidență creativitatea impresionantă din domeniul animației, un teritoriu cu un numărul ridicat de producții realizate de artiste, ce a marcat deja o direcție unică.

La fel ca și la grupajele de filme din lunile trecute, și scurtmetrajele din această serie vor fi disponibile cu acces gratuit timp de 48 de ore, de la ora 21:00, în perioada 30 noiembrie – 21 decembrie 2021.

Program

• 30 noiembrie: Amore d’inverno (2015) de Isabel Herguera, Spania/Italia, 8 min

De la finalul deceniului al optulea, regizoarea Isabel Herguera descoperă noi lumi prin intermediul minunatului său talent de a povesti și prin stilul său grafic atât de personal și de expresiv. Filmul său La gallina ciega (2005) a fost nominalizat la Premiile Goya și începând de atunci renumele său a devenit din ce în ce mai puternic cu următoarele sale scurtmetraje. Prin Amore d’inverno explorează lumea sentimentelor și a legăturii cu natura, ușor recognoscibilă în toate creațiile sale: un cuplu se plimbă pe lângă un râu, în timp ce niște vânători urmăresc un pui de cerb, iar niște prieteni își amintesc de „dansatoarea din Clavesana”, metaforă a iubirii libere care se disipează în peisaj.

• 3 decembrie: Jane, Tarzán nez zen horren guay/ Jane, Tarzán no era tan guay (2016) de Begoña Vicario, Spania, 3 min

Filmul, creație colectivă semnată de 20 de tineri artiști basci, coordonați de Begoña Vicario, este o reinterpretare a faimoasei scene în care Tarzan și Jane înoată împreună, din filmul Tarzan și prietena sa (Cedric Gibbons, 1934), în care culoarea, formele abstracte și ritumurile marchează o schimbare de paradigmă. Este unul dintre primele proiecte ale Begoñei Vicario, în care deja exersează jocul cu formele și expresia vizuală în care nu lipsesc notele politice și sarcastice.

• 7 decembrie: Lursaguak (Escenas de vida), (2019) de Izibene Oñederra, Spania, 12 min

O poveste întunecată despre rolul condiției umane – grotescă și înfricoșătoare – semnată de îndrăzneața artistă bască Izibene Oñederra, care s-a făcut cunoscută în 2007, cu filmul de impact Hezurbeltzak, una fosa común. De atunci, a abordat teme mai puțin comode pentru mentalitățile conformiste, iar astăzi este una dintre mai puternice creatoare de animație din Spania.

• 10 decembrie: Patchwork (2018) de María Manero, Spania, 8 min

Interesul eterogen pentru diferitele forme de expresie a artei grafice este o constantă în opera Maríei Manero, care apelează la animație ca la o formă esențială de a-și dezvolta ideile. În Patchwork, spune povestea mamei sale și a curajului acesteia când a trebuit să treacă printr-o operație de transplant de ficat. Intenția este de a sublinia recunoștința față de conexiunile dintre ființele umane, specia supraviețuind datorită folosirii și reformulării cunoștințelor și resurselor sale.

• 14 decembrie: Yo (2020) de Begoña Arostegui, Spania, 13 min

Pornind de la o poveste a lui Arthur Schnitzler, acest scurtmetraj ne arată cum Begoña Arostegui perplexitatea cu care ne confruntăm când traducem lumea în care trăim prin limbaj, imprimând rigoarea unui desen în care referințele vizuale sunt îmbogățite de o tușă clară și o cromatică sobră. Pentru protagonista acestui film, toate zilele se aseamănă între ele: aceeași rutină, aceeași monotonie. Totuși, ceva atât de simplu precum un panou pe care scrie „Parc” va schimba totul.

• 17 decembrie: ¿Dónde estabas tú? (2020) de María Trénor, Spania, 20 min

În 2003, creatoarea de animații María Trénor devenea cunoscută la nivel internațional cu ¿Con qué la lavaré?, un scurtmetraj splendid, prin care dorea să facă vizibile realități mai puțin cunoscute. Cu ¿Dónde estabas tú?, scoate în evidență posibilitățile de a realiza o reprezentare diferită cu privire la critica asupra violenței de gen, o muncă documentată cu o serie de călătorii în Mozambic și Filipine, unde a realizat interviurile ce au stat la baza celor trei povești din scurtmetraj.

• 21 decembrie: Esfinge urbana (2020) de María Lorenzo, Spania, 5 min

În Esfinge urbana, cea mai experimentală operă din filmografia prolifică a Maríei Lorenzo Hernández, spiritul aventuros este împins la extrem, ceea ce ne face să ne întrebăm ce este animația și unde se estompează granița cu alte arte. Acest scurtmetraj reflectă prezența artei urbane în diferite cartiere din Valencia între 2018 și 2019: piese de artă efemeră care prind viață, înlănțuindu-se ca fotogramele dintr-un film.

Seria Edificios este proiectată în #UrbanEye2021 cu sprijinul Institutului Cervantes București.

Proiecția va avea loc la Institutul Cervantes sâmbătă, 13 nov, de la ora 18:30. Participarea este gratuită, dar necesită rezervare aici – https://bit.ly/bilete-urbaneye2021

Spania continuă să fie un punct de referință pentru arhitectură contemporană la nivel mondial, iar arhitectura spaniolă a ultimilor douăzeci de ani este expresia creativității și identității unor arhitecți sau colective de arhitecți a căror traiectorie profesional este pe deplin recunoscută pe plan internațional. Documentarul „Edificios” transmis de RTVE, regizat de Marina Collazo, invită pe iubitorii de arhitectură într-o călătorie prin arhitectura spaniolă contemporană în compania a peste treizeci de arhitecți de prestigiu care ne relatează despre lucrările lor cele mai recente. Cele patru capitole pe selecționate prezintă centre culturale, spitale, resedințe sau săli de spectacol:

# Arhitectura industrială: proiectele Cineteca Matadero (Madrid), La Conservera (Ceuti, Murcia) si Medialab Prado (Madrid).
# Scena mediteraneană. Pavilioane expoziționale, auditórium: Auditoriu Infanta Elena (Aguilas, Murcia), Pavilionul El Batel (Cartagena), Auditoriu Teulada-Moraira (Alicante)
# Tradiție contemporană. Trei proiecte de case de locuit: Casă pentru trei surori (Murcia), Casa 712, Casă pentru un pictor și două pisici (Cartagena)
# Sănătate la scară diferită: Spitalul Rey Juan Carlos (Mostoles), extinderea Spitalului de Neuropsihiatrie (Zaragoza) și Centrele Municipale de Sănătate San Blas, Usera și Villaverde (Madrid)

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe www.UrbanEye.ro 

În luna noiembrie, iubitorii de film au ocazia să vadă online pe canalul de VIMEO al Institutului Cervantes patru filme aparținând noului val de filme spaniol în cadrul programului „Nuevas cinefilias”/„Noul Cinema spaniol”. Proiectul, o colaborare între Institutul Cervantes și Festivalul de Film European din Sevilla, reprezintă o excelentă ocazie pentru cinefili de a cunoaște estetica celui mai îndrăzneț, contemporan și angajat val de filme spaniole. Este un program care se desfășoară din 2018 și aduce pe ecranele din întreaga lume filme care vin cu o viziune inovatoare și provocatoare, dovedind încă o dată vitalismul cinematografiei spaniole.

În acest an, seria cuprinde patru filme spaniole recente, de o intensă contemporaneitate. Sunt patru filme care, prin tematică și limbaj, nu ar fi fost posibile în altă epocă și care incorporează memoria trecutului și aduc în actualitate tradiția cinematografiei, inclusiv a celei spaniole. În același timp inovează, riscă și se joacă cu structuri și povești contemporane. Deschid o cale și, totodată, se intersectează cu alte direcții deja existente și, astfel, creează noi parametri pentru ca cinefilii de azi și de mâine să poată înțelege, pornind de la cinematografie, schimbările într-o societate ce pare că este într-o transformare continuă.

 „Unii istorici au inclus cinefilia în rândul revoluțiilor culturale ale secolului al XX-lea. Cinefilia ca fenomen s-a născut când o generație de tineri și-a dat seama că cinemaul le oferise imaginea lor asupra lumii, scara lor de valori, ce nu coincidea cu mentalitatea părinților lor. Pornind de aici, a apărut o încredere de nezdruncinat în cinematografie drept motor de schimbare a societății și de educare a cetățenilor. Cu cât vedea mai multe filme, cu atât o persoană devenea mai inteligentă. Cinematografia era, în plus, o armă globală, a cărei putere depășea orice graniță geografică.

Astăzi, datorită tehnologiei, a platformelor sociale, telefoanelor mobile, formele de a vedea filme au sporit. Internetul a șters definitiv granițele temporale și acum oricine poate să aibă acces la filmele făcute în cel mai îndepărtat colț al lumii. Dezvoltarea tehnologică a permis multor oameni să profeseze regia de film, la care, în alte circumstanțe, nu ar fi avut acces. Iar acest fapt a diversificat și mijloacele de expunere narativă și de reprezentare formală. Astăzi, cinematografia este mult mai bogată ca expresie decât la începuturile cinefiliei. Dar dorința de a înțelege lumea prin intermediul filmelor a rămas aceeași. Actul de a vedea și a auzi o poveste, chiar dacă sala de cinema a fost înlocuită cu ecranul unui calculator, chiar dacă ritualul colectiv a fost înlocuit de experiența solitară, este același. În fiecare zi, mii de persoane descoperă cinematografia ca formă de schimbare și progres.” (Luis E. Parés, Festivalul de Film European din Sevilla)

Toate filmele vor fi disponibile pe canalul de Vimeo al Institutului Cervantes, timp de 48 de ore, începând cu ora 21:00 din ziua programată.

Program

• 5 noiembrie: Arima (2019) de Jaione Camborda (77 min)

Debutul în lungmetraj al unuia dintre cei mai promițători reprezentanți ai noului val galician, Jaione Camborda, Arima este povestea a patru femei și a unei fetițe a cărei viață se schimbă după sosirea neașteptată a doi străini în satul lor. Unul fuge de celălalt, ascunzându-se în sat, ca o ființă fantomatică, celălalt, un bărbat rănit, care poartă o armă, va perturba în diferite forme viața femeilor. Totul se desfășoară la granița dintre real și imaginar, dintre coșmar și vis, dintre frică și dorință, în această poveste plină de mister.

• 12 noiembrie:  Violeta no coge el ascensor (2019) de Mamen Díaz (87 min)

Primul film al lui Mamen Díaz tratează cu lejeritatea unui Rohmer al secolului XXI eterna nemulțumire milenială, într-o lume plină de posibilități, fapt care îngreunează procesul alegerii uneia singure. Violeta are puțin peste 20 de ani și trebuie să-și petreacă vara în Madrid făcând practică la o editură. În acele săptămâni, își va face noi prieteni, va lua niște decizii, mai mult sau mai puțin bune, și, mai ales, va învăța că a eșua este mai degrabă o artă decât o dramă.

• 19 noiembrie: This Film is About Me (2019) de Alexis Delgado (61 min)

Alexis Delgado realizează un portret unic al lui Renata Felicitas Soskey, aflate în închisoare pentru că și-a ucis cu brutalitate vecinul. Creează un portret al unei femei în prim-plan, cu aură teatrală, magnetism cinematografic și o strălucire aproape supranaturală. Renata Felicitas Soskey, afișând maniere de vedetă din alte timpuri, crede că povestea vieții ei este cea mai extraordinară poveste spusă vreodată. La rândul lui, cel care filmează o vede drept personajul vieții sale.

• 26 noiembrie: La reina de los lagartos (2019) de Burnin’ Percebes (63 min)

Povestea de dragoste cea mai sfâșietoare din ultimul film al seriei se petrece între o mamă singură și un extraterestru, pe care duoul de actori Bruna Cusí și Javier Botet o transformă într-o poveste memorabilă, în registrul melodramei și al science fiction-ului, cu note de umor subtil și sensibil.

Ultima săptămână a lunii octombrie este dedicată de Institutul Cervantes cineastelor ale căror filme au fost finaliste și câștigătoare ale prestigiosului FIVER – Platforma internațională de sprijin, expunere și producție de dans audiovizual. Iubitorii de film și dans din întreaga lume vor avea astfel ocazia să vizioneze online 10 dintre cele mai bune producții cinematografice apreciate de juriu în cei 10 ani de când există FIVER, cunoscutul festival anual de prestigiu internațional care încurajează creația coregrafică-audiovizuală și profesionalizarea genului cine-dans. 

Programul Fiver-Cervantes, din cadrul festivalului, ajuns la cea de-a treia ediție, propune un ciclu de scurtmetraje „La mirada de ellas. 10 años de cinedanza en España”/„Focus pe cineaste. 10 ani de cine-dans în Spania”, curatoriat de Samuel Retortillo, directorul Platformei internaționale de sprijin, expunere și producție de dans audiovizual FIVER. Prin selecția oferită publicului, s-a dorit crearea unei retrospective în cheie feminină pentru a evidenția rolul important pe care l-au avut cineastele în dezvoltarea acestui gen, prin creațiile lor variate, deschizătoare de drumuri, curajoase, care transgresează limitele.

Filmele selecționate – câte unul din fiecare ediție a festivalului – vor putea fi văzute, în perioada 25-31 octombrie, de la ora 21:00, pe canalul de Vimeo al Institutului Cervantes: https://vimeo.com/showcase/fivercervantes2021

Program

Kinxi de Sara Fontán și Clara Tena, regizat împreună cu Anna Rubirola (2012), 3′

În acest scurtmetraj de doar trei minute, duoul Pina, format din artistele Sara Fontán și Clara Tena, reușește să surprindă esența cine-dansului.

Caballo negro de Tuixén Benet (2013), 4′

Ultima parte a proiectului de absolvire a Institutului de Teatru al coregrafei catalane Tuxén Benet s-a transformat în primul său videoclip. Este, după descrierea realizată de ea, „un proiect un pic straniu, realizat cu trupa Tu Madre – Àngela Boix, Elena Martínez y Naya Monzón –, care un mai performase de o bună perioadă. Oriol Caba m-a încurajat să fac trecerea către audiovisual, iar rezultatul este impresionant”.

Europe Endless de Ana Cembrero, regizat împreună cu Jorge Piquer (2014), 26′

Acest film de dans este inspirat din nunca și stilul de vială al eurocraților din sectorul UE din Bruxelles și are în centru cinci artiste care dansează, aleargă și plutesc în spațiile goale într-o atmsoferă dincolo de timp, decontextualiată a unui „non-spațiu” arhitectonic.

Fuego lento de Elena Castilla (2015), 15′

În septembrie 2011, Elena Castilla a lucrat cu 12 adolescenți în cadrul unui atelier de coregrafie la Centrul de MInori Pedro de Valdivia de Villanueva de la Serena, în Badajoz. Cum te simți? Ce vrei să povestești? Ce ți-ar plăcea să faci în viitor? De ce ți-e dor? au fost câteva dintre întrebările la care au răspuns prin exerciții de compoziție coregrafică.

Atma de Carla Subirana (2016), 9′

Personajul central al acestui film este Atma, o luptătoare care, după pierderea unei lupte, este găsită aproape moartă într-o pădure. Abandonată de trupa sa, decide să renunțe la armura care-i protejase corpul și să înainteze pe drumul care o va duce la capitularea finală, la victorie.

Da mopa (Sevillanas electrónicas) de María Teresa García (2017), 4′

În acest proiect preponderant muzical, ce aduce în prim-plan provocările reprezentării într-un show cu dans, muzica electronică, rimturile latine și temele repetitive, între comedie, fake și dans,  stau la baza dezvoltării tematicii cântecelor, de la strigăte și versuri până la metagândirea critică contemporană, punând în evidență contradicțiile necesităților noastre, fie ele moștenite sau dobândite.

Inside, inhabited landscapes de Carmen Porras (2018), 6′

Coregrafa Carmen Porras se inspiră din performance-ul său Mujeres que hay en mí și din propriile sale amintiri sau ale altor femei, pentru a ne arăta în acest scurtmetraj selecționat la 30 de festivaluri în întreaga urmele străvechi ce capătă forma unei călătorii onirice, cu peisaje externe sau interne, unde fiecare colț este ales în relație cu historia existentă în personaj.

Sinfonía del cuerpo de Mónica Ruiz van Hattem (2019), 15′

În acest scurtmetraj de dans despre arhitectură, dansatorul Eduardo Guerrero și dansatorul de flamenco și saxofonistul Antonio Lizana aduc o odă forței corpului de a revendica spațiul în arhitectura copleșitoare a Rotterdamului.

Inside/Outside de Carolina Romillo (2020), 5′

Acest scurtmetraj realizat în timpul carantinei reflectă anxietățile și fluctuațiile emoționale cauzate de izolarea impusă: tânjind exteriorul, în timp ce ești obligat să stai în casă.

Vals y rumba de Laura Delgado, regizat împreună cu Eduardo Rodríguez (2021), 6′

Prietenia dintre un robot de curățenie și o statuie care dorește să devină dansatoare, întrucât este expusă într-un muzeu aflat în fața tabloului lui Edgar Degas, Repetiție de balet pe scenă, este povestea pe care ne-o spun, în acordurile Clar de lună de Debussy, tinerii cineaști Laura Delgado și Eduardo Rodríguez în acest scurtmetraj de o fină sensibilitate și bun gust.