Blog del Instituto Cervantes de Bucarest

Născută în 1930, Carmen Balcells a fost una dintre cele mai importante agente literare ale tuturor timpurilor și un personaj-cheie în ceea ce numim „boom-ul literaturii sud-americane”. Un cititor pasionat, cu o intuiție extraordinară, Carmen Balcells a fost nu doar un profesionist desăvârșit, ci și un adevărat prieten al scriitorilor, pe care i-a sprijinit întotdeauna în a-și urma calea și a-și fructifica talentul. Un vizionar, un om înaintea timpului său.

Recunoscută astăzi drept una dintre cele mai influente figuri din lumea publishingului de carte internațional, Carmen Balcells, cea care l-a descoperit pe Gabriel García Márquez, a învățat meserie, în primii ani, chiar de la Vintilă Horia, pentru care Balcells a lucrat în regim part-time la agenția literară ACER, pe care scriitorul de origine română o deținea în anii ’50. Cum Vintilă Horia s-a mutat ulterior la Paris, Balcells a decis, în 1956, să-și înființeze propria agenție, bucurându-se, în anii ’60-’70, de momentul providențial al boomului literaturii din spațiul Americii Latine. A devenit astfel un liant între Spania, America Latină și restul lumii, ajutând în acest mod o întreagă generație de scriitori să-și găsească cititorii, în mod special pe cei de limbă engleză.

Lista autorilor pe care i-a reprezentat este impresionantă, începând cu Luis Goytisolo și ajungând la Pablo Neruda, Gabriel García Márquez, Mario Vargas Llosa, Julio Cortázar, Camilo José Cela, Juan Carlos Onetti, Alfredo Bryce Echenique, Juan Marsé, Eduardo Mendoza, Isabel Allende, Rosa Montero.

Provenită dintr-o familie modestă, fiind cea mai mare dintre cei patru copii, Carmen Balcells a ajuns să fie, pentru o întreagă generație de scriitori, Mamá Grande, așa cum a numit-o Gabriel García Márquez, care a și transformat-o în personaj literar într-una dintre poveștile sale. Fidelă ca o mamă față de copiii săi, Carmen Balcells era, așa cum ea însăși se descria, implacabilă atunci când era vorba negocia pentru scriitorii săi. Balcells n-a fost niciodată doar o simplă agentă pentru autorii ei. Ea a reușit să schimbe nu numai regulile după care jucau editorii de limbă spaniolă în anii ’60-’70, negociind avansuri considerabil mai mari pentru ei, termene fixe de plată și ajutându-i pe scriitori să-și păstreze proprietatea în ceea ce privește drepturile de traducere, ci a modificat şi fragmente din vieţile personale ale propriilor autori, fiindu-le adesea confidentă, plătindu-le chiria sau facturile la dentist, îi ajuta să găsească școli bune pentru copiii lor, le organiza petreceri aniversare acestora, îi împrumuta cu bani.

Una dintre mărturii vine chiar de la laureatul Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2010, peruanul Mario Vargas Llosa: „La sfîrșitul anilor ’60, predam literatura la King’s College, în Londra. La un moment dat, Carmen a aterizat în casa mea și mi-a ordonat: «Renunță imediat la predat! Tu trebuie să te dedici scrisului!». I-am răspuns că, având soție și doi copii, acestă decizie excentrică ar putea să ne transforme în muritori de foame. M-a întrebat cât câștig din predat. Primeam echivalentul a cinci sute de dolari. «Ți-i dau eu, începând de la sfârșitul acestei luni. Pleacă de la Londra și mută-te la Barcelona, e mai ieftin!» Am ascultat-o, deja descoperisem, ca mai toți editorii, că era inutil să încerci să reziști edictelor trasate de Carmen, și n-am regretat, pentru că, printre altele, cei cinci ani cât am trăit la Barcelona au fost cei mai fericiți ani din viață” (Mario Vargas Llosa, în El País, 2010).

În 2010, Guvernul spaniol a cumpărat mare parte din arhiva agenției, cam vreo 2000 de cutii imense, pentru suma de trei milioane de euro, pentru a pune materialele la dispoziția publicului, reușind astfel să valorifice o perioadă impresionantă din istoria publishingului de carte spaniol al secolului al XX-lea.

„N-am vrut niciodată să fiu musai importantă”, a mărturisit cândva Balcells. „Pe timpul lui Franco, când femeile nu puteau deschide un cont în bancă fără semnătura tatălui sau a soțului, eu mi-am dorit să fiu independentă, să fiu propria mea stăpână, într-o perioadă în care femeile fără o educație solidă, sau fără o familie bogată care să le susțină nu puteau decide în ceea ce privește viitorul lor”. 

Aceasta este Carmen Balcells, o figură mitică, despre care se spun legende pe ambele maluri ale Atlanticului, cea mai des invocată poveste fiind dialogul dintre ea și „Gabo” [Gabriel García Márquez], la telefon:

— Carmen, tu mă iubești?

— Cum să-ţi răspund la întrebarea asta când reprezinți o treime din încasările mele?