Blog del Instituto Cervantes de Bucarest

Institutul Cervantes continuă seria tematică „Cine en español – Retratos de directores / Filme de limba spaniolă – Portrete de regizori”, cu un eveniment dedicat lui David Trueba: proiecția a două dintre cele mai cunoscute filme ale sale: „Soldados de Salamina” și „Vivir es fácil con los ojos cerrados”. Ambele evenimente vor avea loc în aer liber, în EL PATIO – curtea interioară a instituției din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38, cu respectarea tuturor măsurilor de proiecție privind sănătatea în contextul actual. Accesul la proiecții se face pe bază de rezervare în scris printr-un email trimis la cultbuc@cervantes.es. Rezervarea locului devine valabilă numai după primirea unei confirmări în scris.

30 august, ora 20.30
Spania, 2003, 119′ / dramă / v.o. spaniolă, subtitrare în limba engleză
„Soldados de Salamina” (2003) este ecranizarea romanului cu același nume semnat de Javier Cercas, o carte a cărei apariție, în 2001, a reprezentat un eveniment literar major și a născut numeroase dezbateri publice în Spania legate de războiului civil, evenimentul care a marcat nu doar deceniul patru al secolului douăzeci, ci și anii de după. Primit cu succes și recenzat elogios de critici, filmul lui David Trueba a fost desemnat de reprezinte Spania la Premiile Oscar, ediția 2004.

31 august, ora 20.30
Spania, 2013, 108′ / dramă, comedie / v.o. spaniolă, subtitrare în limba engleză
„Vivir es fácil con los ojos cerrados”, marele câștigător al Premiilor Goya 2014, unde a fost recompendat cu 6 trofee, între care cel pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor. Filmul lui David Trueba este bazat pe o poveste reală a unui profesor de limba engleză care şi-a motivat elevii să înveţe folosind muzica trupei The Beatles.

Toamna începe cu o ofertă generoasă de cursuri de limbă spaniolă la Institutul Cervantes din București, pentru adulți și copii, atât online, cât și prezențiale. Programul cuprinde atât module intensive, cu durată de o lună, cât și extensive, ce se desfășoară pe parcursul a două luni și jumătate, destinate tuturor nivelurilor, de la A1 la C1.2.

Modulul intensiv este programat în perioada 6-30 septembrie și se va desfășura online. Tot în luna septembrie, începând cu data de 25, se vor organiza și cursurile pentru copii, care vor fi în format prezențial.

După o pauză de mai bine de un an, profesorii Institutului Cervantes își așteaptă cursanții în sălile din sediul de pe Bulevardul Regina Elisabeta 38 pentru modulul extensiv, în timpul săptămânii (5 octombrie – 16 decembrie), dar și în weekend (25 septembrie – 11 decembrie 2021). Pentru cursurile extensive, se poate opta atât pentru cursuri cu format prezențial, cât și pentru varianta cu predare online, în perioada 4 octombrie – 15 decembrie.

Organizarea cursurilor prezențiale este un plan care rămâne viabil atât timp cât măsurile de siguranță publică instituite de autoritățile statului român nu se modifică. De asemenea, echipa Institutului Cervantes îi asigură pe cei interesați de urmarea cursurilor cu regim prezențial că acestea se vor desfășura cu respectarea tuturor măsurilor privind prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-COV-2.

„Suntem extrem de bucuroși că, după mai mult de un an de așteptare, putem să facem un pas în plus spre normalitate și să ne întâmpinăm din nou cursanții în sălile de clasă ale Institutului, evident respectând toate măsurile de siguranță impuse de contextul pandemic. Continuăm și programul nostru online, pentru că dacă am învățat ceva în timpul pandemiei aceasta a fost importanța de a fi împreună, indiferent prin ce cale. Vă așteptăm cu entuziasm la cursurile noastre online și prezențiale, unde profesorii noștri vă vor purta într-o călătorie inedită în frumusețea limbii și culturii spaniole.”  (Jorge Jiménez-Zumalacárregui, directorul Institutului Cervantes din București)

Mai multe detalii despre orar și despre înscrieri, pe site-ul Institutului Cervantes: https://bucarest.cervantes.es/ro/cursuri_spaniola/calendar_anual.htm.

Echipa Institutului Cervantes are o veste bună și pentru cei interesați să împrumute cărți de la Biblioteca: zilele acestea, a sosit la sediul din Bulevardul Elisabeta 38 un lot nou de apariții editoriale, cărți și reviste deopotrivă, din domenii precum cinema, literatură, teatru, muzică, fotografie sau filosofie. Biblioteca are în prezent accesul restrâns. Toate operațiunile (cererea de împrumut de cărţi și informații bibliografice) sunt efectuate prin e-mail (bibbuc@cervantes.es).

Și nu în ultimul rând, reluăm activitatea culturală, atât în format prezențial, cât și în format online. Toate informațiile despre evenimentele culturale vor fi disponibile atât pe pagina web a Institutului, cât și pe cea de facebook

Ambasada Spaniei la Bucureşti prezintă, în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucureşti, Serile filmului spaniol: Berlanga, zâmbetul amar, un ciclu format din şase filme ale renumitului regizor şi scenarist spaniol Luis García Berlanga, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 100 de ani.

Cele şase filme dispun de subtitrare în limba română şi vor putea fi urmărite în perioada 24 – 29 august 2021, începând cu orele 20:30, în grădina Casei Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr.151). Accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile şi cu respectarea normelor de protecţie şi distanţare socială, pe baza unei rezervări la adresa de e-mail: relatii.publice@muzeulbucurestiului.ro.    

Pe parcursul celor şase zile, se vor proiecta filmele: ¡Bienvenido, Mr. Marshall! (1953), Calabuch (1956), Plácido (1961), El verdugo (1963), Patrimonio Nacional (1981) şi La vaquilla (1985). Selecţia urmăreşte ordinea cronologică a filmelor pentru a permite cinefililor să se apropie de creaţia lui Berlanga prin intermediul unei retrospective complete şi reprezentative a operei sale, care ilustrează cu iscusinţă un tablou al Spaniei din a doua jumătate a secolului al XX-lea. 

Locuitorii capitalei se vor putea bucura în felul acesta de câteva dintre capodoperele filmului spaniol realizate din perspectiva critică, tăioasă şi amară ce caracterizează traiectoria profesională de aproape 50 de ani a lui Berlanga.

De la ¡Bienvenido, Mr. Marshall!, film ce prezintă pregătirile realizate de localnicii unui sat spaniol înainte de vizita autorităţilor americane şi speranţa acestora de a primi fonduri prin Planul Marshall, până la El verdugo, o comedie neagră despre un angajat al unei companii de pompe funebre care se îndrăgosteşte de fiica unui călău, Berlanga reuşeşte să ascundă cu atâta fineţe tragedia vieţii de zi cu zi în spatele hohotelor de râs, încât satira sa ajunge să evite controlul cenzorilor şi al autorităţilor. 

Ciclul face parte din proiectul comun derulat de Agenţia Spaniolă de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare, Institutul Cervantes, Institutul spaniol de Cinematografie şi Arte Vizuale (ICAA), Filmoteca Spaniolă şi Acción Cultural Española (AC/E) care îşi propune să aducă creaţia genială a acestui regizor mai aproape de marele public.

Evenimentul include şi o expoziţie outdoor alcătuită dintr-o serie de afişe ale unora dintre cele mai apreciate producţii ale cineastului amintit, care va putea fi admirată în perioada 24 august – 13 septembrie 2021, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151). 

„Dacă am rămâne fără întrebări, existența ar deveni foarte plictisitoare”

De Silvia Dumitrache

Primul film de lungmetraj al lui Manuel Arija de la Cuerda, Ultrainocencia / Ultrainocență, prezentat în cadrul „Focus Spania” la Festivalul Internațional de Film Transilvania 2021, este o comedie suprarealistă despre doi bărbați, Orión (David Climent) și Adán (Pablo Molinero), care acceptă să facă parte dintr-un experiment cu scopul de a dovedi că Dumnezeu poate fi demonstrat științific. În căutarea marilor adevăruri, cei doi reușesc să parcurgă un drum complex al descoperirii de sine, în acest film de atmosferă kubrikiană, căruia nu îi lipsesc nici umorul, nici elementele dramatice. Manuel Arija de la Cuerda a debutat în 2009 cu scurtmetrajul Mavela, selecționat la Austin Fantastic Fest și la diferite alte festivaluri în Statele Unite și în Canada. Scurmetrajul său La Piñata a fost premiat în cadrul Amacort Short Film Festival de la Rimini, Italia, în 2010. Este câștigător al Bursei Fullbright pentru regie, la SVA NYC.

S.D.: Ai ales pentru primul tău lungmetraj un subiect provocator, de multe ori controversat – religia, într-un context inedit, într-un cadru suprarealist, dar cu un nivel profund al introspecției.

M.A.C.: Tema religiei și a credințelor poate părea pretențioasă, de aceea și cred că există puține filme care abordează acest subiect. Mai ales că niciodată nu va fi pe placul tuturor. Ne-am întors mereu la religie pentru a primi răspunsuri cu privire la umanitate, la cine suntem, spre ce ne îndreptăm, care e sensul existenței noastre, dar de multe ori răspunsurile au fost vagi sau misterioase. Într-o anume măsură, în prezent rolul religiei l-a luat știința și toată lumea vrea să știe totul. Greșeala e să crezi că asta te va face fericit sau că vom avansa. Ideea filmului e că nu există un răspuns clar și că e mai interesant să continui să-ți pui întrebări.  Cred că atunci când am rămâne fără întrebări, existența ar deveni foarte plictisitoare. Îmi dau seama că am ales o temă controversată, dar m-am gândit că dacă nu fac asta la primul meu film, îmi va fi imposibil pe viitor, pentru că deja de la al doilea film intervin alte aspecte care nu te vor lăsa niciodată să te exprimi complet liber.

S.D.: De ce aleg cele două personaje să pornească în căutarea divinității prin metode științifice?

M.A.C.: Ne-am bazat mult pe viața sfinților, a călugărilor care se retrag în pustietate, așteptând ca Dumnezeu să le vorbească. Am încercat să luăm elemente din diferite religii, nu am vrut să ne centrăm pe catolicism, ortodoxie etc. Ne-am ferit să ridiculizăm vreo religie, am vrut doar să luăm niște simboluri și să le analizăm și pe baza lor să creăm cele două personaje care, în esență, sunt bune, uneori naive chiar, pure în claustrarea lor. Facem referire la viața sfinților, a martirilor, la cum au fost ei folosiți drept element pentru a atrage noi credincioși. Am construit un strat istoric care ne permitea să creăm o senzație de familiaritate cu religiosul, deși fără legătură exactă cu o anume religie. Avem elemente budiste, meditația, mesajele de la radio în locul mesajelor divine, pe care personajele le interpretează. Stratului istoric îi adăugăm unul suprarealist. Apelăm la multe elemente suprarealiste, ceea ce e complicat pentru public. Dacă nu oferi un cod familiar, îl pui într-o situație incomodă, pentru că trebuie să raționalizeze lucruri care nu au o premisă logică. E cel mai îndrăzneț pariu pe care îl propune filmul. Ca spectator poți să alegi doar nivelul acesta suprarealist, dar la o analiză mai amănunțită, îți dai seama că totul are o bază rațională. Ne-a interesat mult ideea credinței, mi se pare unul dintre cele mai interesante aspecte ale ființei umane. E cea care ne-a făcut să credem în lucrurile cele mai imposibile. Să credem că putem ajunge pe Lună, să inventăm focul, să căutăm noi continente. E ceva ce te apropie de universul emoțiilor, de credința în tine însuți, un aspect pe care l-am explorat și în film. Când personajele încep să creadă în ele însele, încetează să mai utilizeze metode științifice pentru a găsi răspunsuri sau nu mai așteaptă ca cineva să îi contacteze și iau ei inițiativa.

S.D.: Spiritualitatea se regăsește în ei înșiși.

M.A.C.: Aceasta este una dintre ipotezele pe care le accentuăm în film: lucrurile în care crezi sunt în tine însuți și trebuie să ajungi la tine pentru a te conecta cu ele, nu trebuie să ți le dea altcineva. Ceea ce te face să evoluezi este chiar imposibilitatea de a găsi răspunsurile la tot.

S.D.: Cei doi par a fi primii oameni ai unei noi ordini.

M.A.C.: Da, așa i-am gândit. Ei au o metodă, iar un soi de sectă religioasă profită și le oferă niște instrumente tehnologice. Și au încredere în această inteligență artificială despre care ei cred că decide totul și care le poate oferi răspunsul la căutările lor. Sunt niște pionieri al unei noi lumi, la final te atașezi de ei, de puritatea lor. Merg dincolo de inocență, trăiesc într-o lume care nu e coruptă de scheme. Trec chiar printr-o criză când descoperă, în încăperea unde sunt închiși, o revistă de divertisment, care nu avea nici o legătură cu felul în care își imaginau ei totul și simt că li se prăbușește lumea.

S.D.: Cum vezi tu spiritualul în secolul nostru?

M.A.C.: Problema pe care o văd eu e că încercăm să ne raportăm la spiritual ca la ceva de unde putem obține toate răspunsurile și, în același timp, dedicăm din ce în ce mai puțin timp reflecției. Toți vor un răspuns rapid, fără să fie nevoiți să reflecteze asupra lui. Inclusiv felul în care e tratat religiosul în filme mi se pare de suprafață, nu te face să te oprești și să analizezi, ci treci mai departe. Pare că tehnologia a înlocuit religiile, felul în care lumea caută revelațiile în tehnologie. Noi am dorit să îndemnăm la o analiză și să recuperăm acea căutare interioară.

Ultrainocencia / Ultrainocență

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=3x9_Hx1XOLM&t=1s

Regie: Manuel Arija de la Cuerda

Scenariu: Manuel Arija de la Cuerda, David Climent, Pablo Molinero

Cu: Pablo Molinero, David Climent, Sergi López

Imagine: David Palacios

Editare: Alma Prieto

Regie artistică:  Kike Blanco

Costume: Laia Muñoz Carol

Muzică: Manuel Campos Serrano

Producător: Alma Prieto, Leticia Palomo, Pilar López

Casă de producție: Chicken Assemble

„Am vrut să fac un film mai degrabă umanist decât unul politic”

de Silvia Dumitrache

• 

În cadrul „Focus Spania” la Festivalul Internațional de Film Transilvania, regizorul Guillermo Benet și-a prezentat lungmetrajul său de debut, Los inocentes/Nevinovații, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Sevilla în 2020. Un thriller intens, multifațetat despre șase tineri a căror viață se va schimba definitiv după o noapte tragică, ce se soldează cu moartea accidentală a unui polițist venit să oprească o petrecere. Filmul este construit ca un puzzle din șase părți, fiecare reprezentând perspectiva fiecăruia dintre cele șase personaje asupra evenimentelor. Los inocentes vorbește despre vină și asumare, prietenie și neputință, fără a da verdicte sau lecții moralizatoare.

Guillermo Benet (n. 1984, Madrid) a absolvit comunicare audiovizuală la UCM și scenaristică la Escuela de Cine y Audiovisual de la Comunidad de Madrid (ECAM). În 2013 a pus bazele casei de producție Vermut, alături de Rafa Alberola, remarcându-se la nivel internațional cu scurtmetraje precum Pueblo, Septiembre, Les vimos reír y creímos que era de felicidad, Los inocentes și Arenal. A scris și regizat scurtmetrajele Kisses, Les vimos reír y creímos que era de felicidad și Está amaneciendo. În 2018, scurtmetrajul său Los Inocentes a câștigat Premiul pentru cel mai bun film și cel mai bun scenariu în cadrul Semana del corto de la Comunidad de Madrid. În prezent, face parte din echipa de scenariști ai serialului ¿Hablas miedo?, produs de La Sonora pentru Amazon.

Pentru primul tău lungmetraj ai ales formula unui thriller polițist atipic, dincolo de clasica rețetă „Cine e vinovatul?”. Cum ai ajuns la această formulă?

Într-o anume măsură, a fost o decizie instinctivă. Am fost extrem de impresionat de filmul Ciutat morta [n.r., documentar regizat de Xavier Artigas and Xapo Ortega, despre patru oameni acuzați că ar fi agresat un polițist, în controversatul caz „4 Februarie”], m-a făcut să văd o față foarte dură a realității și am devenit curios cum un grup de oameni pot ține un secret pe care nicioadă nu îl dezvălui, am dorit să înțeleg cum se creează acest jurământ al tăcerii. Așa am ajuns la temă. Apoi am studiat cum oamenii de generația mea, din mediul meu se pot purta într-o situație asemănătoare. Îmi place să reflectez mult asupra tehnicii cinematografice și narative, pe care le văd stâns legate. Voiam să iau anumite decizii narative și formale, și, puțin câte puțin, dezvoltând povestea și personajele, pot spune că deciziile au venit firesc. Mai întâi ne-am pus de acord asupra personajelor și asupra seriei de evenimente în care au fost implicate în acea noapte. Ne-am dat seama că nu doream să facem un thriller clasic, liniar și că această structură ramificată à la Kurosawa, în care fiecărui personaj îi este dedicată o parte, fiecare parte prezintă istoria acelei nopți dintr-o perspectivă diferită, conferă thrillerului mai multă expresivitate și putem să facem trimitere la mai multe aspecte ale societății noastre pe care le considerăm importante: teme precum individualismul, adevărul, cât de greu ne este să trătăm probleme sociale, să creăm mișcări sociale. Prin această structură ramificată, ușor stranie, aceste aspecte deveneau centrul poveștii.

Situația-limită în care se regăsesc personajele conduce automat la întrebarea ce ai face tu dacă ai fi într-o situație asemănătoare. Când ceva te împinge la extrem, nu știi dacă vei fi capabil să procedezi corect.

Această idee era extrem de importantă pentru noi când am conceput filmul. La început, ne-am gândit că întrebarea principală era „Cine a făcut-o?”. Dar ne-am dat seama că nu era esențială, mult mai interesantă era întrebarea „Tu ce ai face?”. Este necesar să înțelegi personajele, care, deși sunt vinovate, nu trebuie judecate. Pe tot parcursul lucrului, m-am întrebat ce aș face eu sau îi întrebam pe oamenii din jurul meu ce ar face ei în această situație. La final, am rămas cu senzația apăsătoare că, deși personajele sunt clar vinovate, nu poți să garantezi că ai proceda diferit de ele. Am căutat să creăm empatie față de personaje, nu neapărat să le salvăm, dar să le înțelegem și astfel să devină mai umane.

• 

Nu sunt nici bune, nici rele, ele locuiesc în zona gri a relativității, specifică epocii noastre. Consideri că este bine să nu poți cataloga ceva ca fiind strict negativ sau pozitiv?

Din punctul meu de vedere, este bine, dar depinde și de genul de film pe care îl faci. Dacă este un film cu supereroi, acolo avem o dialectică, dar eu voiam să fac un film uman. Nu avea sens să construiesc niște personaje negative, căci, odată ce le cataloghezi drept rele, încetezi să mai povestești ceva despre ființa umană. Mi s-a părut mult mai interesant să descriu niște oameni care sunt puși în fața unei situații negative, dar înțelegi de unde se naște această „răutate”.

În același timp, m-am luptat mult cu tendința de a relativiza totul. Voiam să reiasă clar că ei sunt vinovații. Dacă începeam acest joc al îndoielii dacă ei au făcut-o sau nu, filmul nu mai era interesant. Ideea era să înțelegem de ce au făcut-o și să avem empatie. În prezent mi se pare că există o tendință accentuată de a stabili categorii, ceea ce duce la o societate dezbinată, fără empatie și obiective comune. Am vrut mai degrabă un film umanist decât unul politic.

Care au fost cele mai interesante răspunsuri pe care le-ai primit de la oamenii întrebați ce ar face în acea situație?

Eu țin cursuri de film la universitate în Madrid și am fost curios să văd perspectiva studenților mei, de vârste între 18 și 25 de ani. Înțelegeau profund personajele, dar toți simțeau nevoia să găsească un vinovat. Au fost multe discuții cu privire la cine a făcut-o și, surprinzător, răspunsurile erau foarte diverse. A fost ceva ce am căutat deliberat când scriam scenariul, anume ca fiecare spectator să aibă propria interpretare, și fiecare interpretare să fie la fel de validă ca oricare alta. Deși eu sunt regizorul și scenaristul, consider că nu dețin adevărul absolut. În momentul în care fiecare personaj are un punct de vedere, e clar că acestea nu coincid, astfel că fiecare spectator decide care parte din film e mai adevărată decât celelalte. Am vorbit cu oameni care erau sută la sută convinși că unul dintre personaje era vinovatul, și aveau și argumente pentru asta.

Crezi că trăim într-o lume în care nu există un singur adevăr, ci adevăruri?

Cred că poți construi povești veridice și mai cred că ideea de adevăr eșuează atunci când încerci să-i impui cuiva un adevăr subiectiv. În Spania există un discurs solid despre tranziția către democrație. În 1981 a fost o lovitură de stat și e foarte interesant cum au apărut multe povești cu privire la ce s-a întâmplat atunci. Munca istoricilor, a oamenilor politici, a tuturor celor care se dedică acestui domeniu trebuie să se centreze pe a crea narațiuni cât mai veridice. Problema nu e atât crearea narațiunii, cât impunerea acesteia. Lumea are dreptul la opinii diferite, dar nu are dreptul la minciună cu un scop social clar. E diferit ceea ce tu ai simțit de ceea ce spui, e diferit ceea ce îți amintești de discursul public voit creat pentru a construi ceva. Persoanele care construiesc un discurs public au o responsabilitate socială, spre deosebire de tine, ca individ, care poți să te bazezi pe amintiri personale, pe ce ai simțit.

Ca cineast, ce responsabilitate consideri că ai?

Pentru mine, să fac film are un sens artistic, evident, dar și unul social. Asta nu înseamnă să vorbești doar despre politică, ci despre o mulțime de alte teme extrem de importante. Responsabilitatea socială rezidă în comunicare și înțelegerea procesului comunicării din spatele cinematografiei și al întregii culturi. Cred că azi majoritatea temelor sunt mai mult sau mai puțin politice. În calitatea mea de creator de cultură, de persoană care e într-un dialog cu publicul, consider că am o responsabilitate socială imensă. Toți creatorii de artă și cultură trebuie să înțeleagă aspectul social al muncii lor.

Ce impact îți dorești să aibă filmul tău asupra spectatorilor?

Vreau să înțeleagă sentimentele și emoțiile unor oameni aflați într-o situație gravă și față de care probabil nu ai avea nici o empatie dacă ai citi despre ei într-un articol, de exemplu. Să aibă empatie, pe care o consider esențială în procesul educațional. De asemenea, filmul este o reflecție asupra singurătății, o temă importantă, pentru că mi se pare că suntem tot mai mult educați în spiritul unui individualism, din cauza căruia ne simțim tot mai singuri. Deci mi-aș dori ca oamenii să înțeleagă singurătatea personajelor și să vadă singurătatea în care pot aluneca ei înșiși.

Ce direcție îți propui să urmezi pentru următorul tău film?

Los inocentes l-am scris în urmă cu patru ani și a avut premiera în urmă cu nouă luni. E un film intens, întunecat, care te îndeamnă la meditație, la a sta o vreme singur cu gândurile tale. E dur la toate nivelurile. În contextul pandemiei, am simțit că următorul film trebuie să fie mai luminos, mai pozitiv. Los inocentes e un pic descurajant, dar când l-am creat era un alt moment istoric.  Apropo de responsabilitate – cred că trebuie să ajutăm societatea să ajungă în niște zone mai pozivite. Următorul meu film trebuie să fie mai plin de speranță.

Los inocentes / Nevinovații

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=rjVAnEOK_BM&t=6s

Regie: Guillermo Benet

Scenariu: Rafa Alberola, Guillermo Benet

Imagine: Giuseppe Truppi

Montaj: Perig Guinamant

Muzică: Troia

Sunet: Roberto Fernández, Óscar Vincentelli

Cu: Pablo Gómez-Pando, Violeta Orgaz, Pilar Bergés, Raúl de la Torre, Susana Abaitua, Olivia Delcán

Producție: Cristina Hergueta, Guillermo Benet, Rafa Alberola și Tasio

Companie producătoare: Vermut Films, Garde și Tasio