El Instituto Cervantes utiliza cookies propias y de terceros para facilitar, mejorar y optimizar la experiencia del usuario, por motivos de seguridad, y para conocer sus hábitos de navegación. Recuerde que, al utilizar sus servicios, acepta su aviso legal y su política de cookies.

   

Blog del Instituto Cervantes de Bucarest

Sobre el español y sus culturas

Serile filmului spaniol: Berlanga, zâmbetul amar

El 23 de agosto de 2021 en Cultură por | Sin comentarios

Ambasada Spaniei la Bucureşti prezintă, în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucureşti, Serile filmului spaniol: Berlanga, zâmbetul amar, un ciclu format din şase filme ale renumitului regizor şi scenarist spaniol Luis García Berlanga, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 100 de ani.

Cele şase filme dispun de subtitrare în limba română şi vor putea fi urmărite în perioada 24 – 29 august 2021, începând cu orele 20:30, în grădina Casei Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr.151). Accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile şi cu respectarea normelor de protecţie şi distanţare socială, pe baza unei rezervări la adresa de e-mail: relatii.publice@muzeulbucurestiului.ro.    

Pe parcursul celor şase zile, se vor proiecta filmele: ¡Bienvenido, Mr. Marshall! (1953), Calabuch (1956), Plácido (1961), El verdugo (1963), Patrimonio Nacional (1981) şi La vaquilla (1985). Selecţia urmăreşte ordinea cronologică a filmelor pentru a permite cinefililor să se apropie de creaţia lui Berlanga prin intermediul unei retrospective complete şi reprezentative a operei sale, care ilustrează cu iscusinţă un tablou al Spaniei din a doua jumătate a secolului al XX-lea. 

Locuitorii capitalei se vor putea bucura în felul acesta de câteva dintre capodoperele filmului spaniol realizate din perspectiva critică, tăioasă şi amară ce caracterizează traiectoria profesională de aproape 50 de ani a lui Berlanga.

De la ¡Bienvenido, Mr. Marshall!, film ce prezintă pregătirile realizate de localnicii unui sat spaniol înainte de vizita autorităţilor americane şi speranţa acestora de a primi fonduri prin Planul Marshall, până la El verdugo, o comedie neagră despre un angajat al unei companii de pompe funebre care se îndrăgosteşte de fiica unui călău, Berlanga reuşeşte să ascundă cu atâta fineţe tragedia vieţii de zi cu zi în spatele hohotelor de râs, încât satira sa ajunge să evite controlul cenzorilor şi al autorităţilor. 

Ciclul face parte din proiectul comun derulat de Agenţia Spaniolă de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare, Institutul Cervantes, Institutul spaniol de Cinematografie şi Arte Vizuale (ICAA), Filmoteca Spaniolă şi Acción Cultural Española (AC/E) care îşi propune să aducă creaţia genială a acestui regizor mai aproape de marele public.

Evenimentul include şi o expoziţie outdoor alcătuită dintr-o serie de afişe ale unora dintre cele mai apreciate producţii ale cineastului amintit, care va putea fi admirată în perioada 24 august – 13 septembrie 2021, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151). 

Comparte esta entrada

Twitter Facebook Google+ LinkedIn Del.icio.us Tumblr Del.icio.us

Entradas relacionadas

Etiquetas

Deja un comentario

  • Facebook
  • Correo electrónico
  • RSS


Instituto Cervantes de Bucarest

Bd. Regina Elisabeta, 38
050017 Bucarest

Tel.: 021 210 27 37
Tel.: 021 210 47 77
Tel.: 021 212 48 74

https://bucarest.cervantes.es/
cenbuc@cervantes.es

Siguenos en:

agosto 2021
L M X J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
© Instituto Cervantes 1997-2024. Reservados todos los derechos. cenbuc@cervantes.es