El Instituto Cervantes utiliza cookies propias y de terceros para facilitar, mejorar y optimizar la experiencia del usuario, por motivos de seguridad, y para conocer sus hábitos de navegación. Recuerde que, al utilizar sus servicios, acepta su aviso legal y su política de cookies.

   

Blog del Instituto Cervantes de Bucarest

Sobre el español y sus culturas

Proiecții de filme în aer liber / Portret de regizor: Patricia Ferreira

El 12 de septiembre de 2021 en Cultură por | Sin comentarios

Seria tematică „Filme de limba spaniolă – Portrete de regizori», reluată la finalul lunii august cu un eveniment dedicat lui David Trueba, continuă în luna septembrie, primul focus fiind pe Patricia Ferreira, cu „Sé quién eres” și „El alquimista impaciente”.

Patricia Ferreira s-a născut în Madrid, 1951, a absolvit Știința imaginii și Jurnalism de la Universitatea Complutense din Madrid. Și-a început activitatea în domeniu cu critică de film la TVE și la revista Fotogramas, apoi a lucrat ca realizatoare, regizoare și scenaristă pentru seriale și programe culturale, de informație și documentare. În 2004 a participat cu „Cel mai bine păstrat secret” în documentarul colectiv „En el mundo a cada rato” care promovează lupta pentru apărarea drepturilor copiilor, lupta împotriva SIDA, protecția minorilor împotriva violenței și exploatării la locul de muncă. Ține cursuri de regie la Escuela de Cine de la Comunidad de Madrid (ECAM). Din 2006 face parte din Junta Directiva de CIMA (asociația femeilor din domeniul regiei și al mediilor audiovizuale), unde este cofondatoare, și este membră a CREA, asociația regizorilor și creatorilor galicieni.

Un thriller psihologic, „Sé quién eres” (2000) spune povestea unei tinere psihiatre care îl cunoaște pe Mario, un pacient ce suferă de o boală rară ce afectează memoria. Pe măsură ce relația lor devine tot mai apropiată, încep să iasă la iveală secrete tulburătoare din trecutul lui Mario. Filmul a primit trei nominalizări la Premiile Goya și o nominalizare la Premiile Forqué. Filmul va fi difuzat luni, 13 septembrie, de la ora 20:00, în EL PATIO, curtea interioară a Institutului Cervantes.

„El alquimista impaciente” (2002) este tot un thriller, în care sergenții Rubén Bevilacqua și Virginia Chamorro trebuie să investigheze cazul morții unui inginer de la o centrală nucleară. Deși este declarant accident, câteva luni mai târziu, investigația se reia după ce apare o nouă victimă. Filmul, care a fost nominalizat la două Premii Goya, va putea fi văzut marți, 14 septembrie, de la ora 20:00, în EL PATIO, curtea interioară a Institutului Cervantes.

Filmele vor rula în versiunea originală, cu subtitrare în limba română, și vor avea loc cu respectarea tuturor măsurilor de proiecţie privind sănătatea în contextul actual.

Accesul la proiecţii se face pe bază de rezervare în scris printr-un e-mail trimis la cultbuc@cervantes.es. Rezervarea locului devine valabilă numai după primirea unei confirmări în scris.

Evenimentul „Portret de regizor: Patricia Ferreira» este realizat cu sprijinul Filmotecii AECID – Agenţia Spaniolă pentru Cooperare Internaţională şi Dezvoltare.

  • Facebook
  • Correo electrónico
  • RSS


Instituto Cervantes de Bucarest

Bd. Regina Elisabeta, 38
050017 Bucarest

Tel.: 021 210 27 37
Tel.: 021 210 47 77
Tel.: 021 212 48 74

https://bucarest.cervantes.es/
cenbuc@cervantes.es

Siguenos en:

septiembre 2021
L M X J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
© Instituto Cervantes 1997-2024. Reservados todos los derechos. cenbuc@cervantes.es