Blog del Instituto Cervantes de Bucarest

Bárbara Allende Gil de Biedma (Madrid, 29 iunie 1957 – Madrid, 24 mai 2022) – cunoscută sub numele artistic Ouka Leele – a fost o figură cheie în La Movida Madrileña (Mișcarea Madrideană) de la începutul anilor 1980 și un idol al schimbării sociale și artistice. Fotografă, pictoriță și poetă, a transformat cotidianul prin culoare și elemente suprarealiste, încântându-ne cu imagini cu adevărat fascinante. Premiul Național de Fotografie în 2005 și medalia de argint de la Comunitatea Madrid, Ouka Leele a adus o mare contributie la istoria artei și a fotografiei spaniole. Lucrările ei au călătorit prin lume și fac parte din colecții importante precum Muzeul Reina Sofia, Fundația La Caixa sau ARCO. A decedat în luna mai a acestui an, lăsându-ne o moștenire de inspirație și creativitate. Aceste ateliere de fotografie pictată sunt un omagiu artistei spaniole.
Atelierele se adresează tuturor celor pasionați de fotografie în diferitele ei forme, precum și celor interesați de pictură. Vom învăța un nou limbaj vizual care îmbină ambele tehnici inspirându-ne din Ouka Leele – nu doar prin teorie, ci vom aprofunda și practic prin realizarea de fotografii.
Structura acestui atelier este împărțită în două:

1. Teorie (2h): vom studia printr-o prezentare orală și vizuală opera, cariera și importanța lui Ouka Leele în istoria artei spaniole. Vom vorbi despre simboluri, elemente cromatice, compoziție și detalii. Ulterior, vom face o reflecție și un plan de lucru pentru partea practică.
2. Practică (2h): în săptămâna de după partea teoretică, fiecare participant își va putea face fotografiile personale, astfel încât acestea să fie printate când ne întâlnim pentru partea practică. În această fază, vom picta printurile pe hârtie cu acuarelă și acrilic, transformând imaginile și dându-le noi semnificații. La final, vom face un cerc în care fiecare își va împărtăși procesul creativ.
   ✤

În luna noiembrie, Institutul Cervantes prezentă pe canalul său de VIMEO, cu sprijinul Festivalului de Film de la Alcalá de Henares (ALCINE), o serie de filme structurate ca un omagiu adus unor cineaști spanioli care s-au dedicat atât scurtmetrajului, cât și lungmetrajului, în funcție de necesitățile artistice ale narațiunii filmice. Este vorba despre Marina Seresesky, Neus Ballús, Zoe Berriatúa și Guillem Morales, patru cineaști singulari cu o carieră extraordinară. Sunt patru personalități foarte bine conturate, care au dat tot ce au avut mai bun în scurtmetrajele lor și au continuat să o facă în primele lor filme de lungmetraj. Patru personalități care și-au lăsat amprenta asupra cinematografiei spaniole, au câștigat premii și au arătat clar că au o voce proprie.

Astfel, fiecare săptămână a lunii noiembrie va fi dedicată unuia dintre cei patru cineaști, cărora le vor fi prezentate câte un scurtmetraj și câte un lungmetraj caracteristice fiecărei dintre filmografii, cu scopul de a pătrunde în universurile lor prin intermediul ambelor tipuri de creații. Filmele vor putea fi urmărite pe canalul de Vimeo al Institutului, cu subtitrare în limba engleză, începând cu ora 21.00, în ziua indicată.

„În trecut, nu cu mulți ani în urmă, drumul de la scurtmetraj la lungmetraj era doar o călătorie dus, iar, odată ce se făcea pasul spre lungmetraj, cei mai mulți dintre uitau repede formatul scurtmetrajului și ce implică acesta: mai multă libertate, mai puțină presiune, un domeniu în care se poate investiga, testa și crea fără multe riscuri. Dar, de ceva vreme, mulți regizori au rupt acest vechi tipar, această călătorie fără întoarcere, și se întorc la scurtmetraj atunci când împrejurările le permit. Scurtmetrajul și-a pierdut vechiul stigmat de fragilitate și de amatorism, pe măsură ce cinematograful a încetat să mai fie o formă de expresie costisitoare, aproape elitistă, dependentă de echipe mari de producție. […] Din fericire, în ultima vreme, călătoria de la scurtmetraj la lungmetraj este din ce în ce mai mult o călătorie dus-întors”, a declarat Luis M. González, directorul Festivalului de Film de la Alcalá de Henares.

SĂPTĂMÂNA DEDICATĂ MARINEI SERESESKY

● 1 noiembrie: Nunta (2012)

Acest scurtmetraj, nominalizat la Premiile Goya în 2012, este un exemplu remarcabil al lumilor ficționale de mare forță create de argentinianca Marina Seresesky. Forța protagonistei și imigrația ca temă centrală structurează această narațiune care îmbină delicat dramatismul și comicul.

● 4 noiembrie: O ușă deschisă (2016)

În acest prim lungmetraj al Marinei Seresesky – care a câștigat Premiul pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu și cel mai bun actor la Festivalul de la Aswan (în Egipt), precum și Premiul Criticii – regizoarea argentiniană vorbește despre familia pe care o moștenim și cea pe care o alegem, despre femeile luptătoare și despre o a doua șansă.

SĂPTĂMÂNĂ DEDICATĂ LUI NEUS BALLÚS

● 8 noiembrie: Scufundare (2009)

Scurtmetrajul câștigător al Premiului I Ciudad de Alcalá la cea de-a XL-a ediție a Festivalului Alcine trece de la experimental la costumbrist, prezentându-ne viața de zi cu zi într-o piscină de cartier. În acest scurtmetraj, filmat în întregime sub apă, regizoarea catalană Neus Ballús ne arată o latură foarte diferită a artei sale.

 ● 11 noiembrie: Călătoria Martei (2019)

Acest al doilea lungmetraj al lui Neus Ballús ne prezintă în mod admirabil și autentic intrarea simbolică în lumea adulților a Martei, o fată de 17 ani care călătorește într-o stațiune din Senegal împreună cu tatăl și fratele ei. Inocența care descoperă o lume nouă și dificultățile familiale sunt temele filmului, care atinge, aluziv, și problematica turismului neocolonialist.

SĂPTĂMÂNA DEDICATĂ REGIZOAREI ZOE BERRIATÚA

● 15 noiembrie: Epilogul (2008)

În acest scurtmetraj, câștigător al mai multor premii la Festivalul Alcine și la Festivalul de scurtmetraje Aguilar de Campoo, regizoarea madrilenă Zoe Berriatúa ne povestește, cu un montaj și o utilizare magistrală a coloanei sonore, relația unui cuplu pornind de la amintirile lor.

● 18 noiembrie: Eroii răului (2015)

Zoe Berriatúa nu face haz de necaz cu trecerea ei la lungmetraj. Ne prezintă fără menajamente povestea violentă a trei tineri care, după ce au fost hărțuiți la școală, decid să se răzbune. Eroii răului este un film curajos și crud, care nu încearcă să facă o impresie bună asupra publicului.

SĂPTĂMÂNĂ DEDICATĂ LUI GUILLEM MORALES

● 22 noiembrie: Upside down (2002)

Acest scurtmetraj, câștigător al Premiului Danzante de Oro la Festivalul Internațional de Film de la Huesca, abordează suspansul cu o privire fascinantă. O femeie blocată într-o mașină răsturnată în zăpadă și un bărbat care încearcă să ajungă la ea constituie scenariul pe care Guillem Morales îl folosește pentru a-și spune povestea.

● 25 noiembrie: Locuitorul necunoscut (2005)

Mult așteptatul film de debut al lui Guillem Morales nu a dezamăgit publicul care a urmărit cu fidelitate calea trasată de scurtmetrajele sale. Povestea misterioasă care se desfășoară în interiorul unei case dar și în mintea protagonistului leagă acest debut de cele mai bune filme de acest gen din toate timpurile

Luna aceasta, Institutul Cervantes din București le propune cinefililor și iubitorilor artei dansului două cicluri de filme dedicate cine-dansului, un adevărat spectacol reunit sub motto-ul „Spania dansează”. Este vorba despre 14 scurtmetraje care vor putea fi urmărite pe canalul de Vimeo al Institutului, cu subtitrare în limba engleză, începând cu ora 21.00, în ziua indicată.

Programul de filme dedicate cine-dansului este unul cu tradiție, fiind așteptat cu interes în fiecare toamnă de iubitorii genului. În cadrul ediției de anul acesta, a unsprezecea, a festivalului „Spania dansează”, selecția de scurtmetraje este organizată în două cicluri: Corpuri inter(mediate) / Cuerpos mediados, curatoriată de Samuel Retortillo, directorul Festivalului Internațional de Dans și New Media (FIVER), și Materia Pădure / Materia Bosque, prezentată tot de FIVER și curatoriată de Isabel Ferreira și Eduardo Bonito, cu sprijinul Laboratorului pentru Arte Vii și Cultură Forestieră (LABEA) și în colaborare cu Fundația Bunka / RCR Arquitectes.

Prima serie de filme dedicate cine-dansului, Corpuri inter(mediate) / Cuerpos mediados, va fi prezentată în perioada 7-13 octombrie. Ciclul este alcătuit din patru filme semnate de artiști iberoamericani, două fiind premiere absolute, rezultat al relației, dialogurilor și acțiunilor rețelei de colaboratori ai FIVER. În cele patru producții, care cuprind animație, performance audiovizual, cine-dans sau documentare coregrafice, corpurile sunt atât structuri transmițătoare sau narative abordate din perspectiva unei diversități de forme, zone și genuri ce creează viață, cât și corpuri transformate, (inter)mediate de cameră, ecran și limbaj audiovizual.

Cele patru scurtmetraje din prima secțiune sunt:

• Întâlnirea (El encuentro) – 2020, realizat de artista columbiancă Juliana Reyes, o producție audiovizuală a companiei L’Explose, produsă de Teatrul Columb din Bogotá, în care întâlnirea dintre cinci dansatori columbieni și cinci muzicieni germani devine un adevărat poem de adio pentru fondatorul L’Explose, Tino Fernández, care a murit în 2020.

• Lazarus (2020), de de Tuixén Benet, un film care, printr-un dialog între mișcare și natură, reflectează asupra obiectivării corpului feminin în cinematografie. Celebrul citat al lui Edgar Allan Poe „moartea unei femei frumoase este, fără îndoială, cel mai poetic subiect din lume” declanșează o succesiune de căderi și recuperări care se sustrag în final poeticului, încercând parcă prea mult să îl găsească.

• Pointer 1630 (2022), un scurtmetraj creat de artistul cubanez Armando Quintana Castro împreună cu Rezak și așa-numiții „Artistas Inflamables”. Spectacolul este compus din videomapping, performance-uri live de muzică electronică, dans și teatru și este articulat într-un mod performativ, publicul fiind parte a intervenției artistice.

• Tot mai săracă (Precarizada) – 2020, un scurtmetraj performativ, un videoclip conceput special pentru a fi vizionat pe dispozitive electronice, semnat de artista argentiniană Josefina Gorostiza. Un film despre încercarea de a aduce în atenție relația dintre dans, munca plătită și cea neplătită pentru această artă.

Cea de-a doua serie de filme, reunite sub titlul Materia pădurii /  Materia Bosque, se va desfășura în perioada 14-21 octombrie. Zece scurtmetraje, un program expozițional de creații video care celebrează forța poetică a copacilor, creat de Laboratorul de Arte Vii și Cultura Pădurilor (LABEA), în colaborare cu Fundația Bunka / RCR Arquitectes și curatoriat de Isabel Ferreira și Eduardo Bonito. Materia pădurii / Materia Bosque prezintă o selecție de scurtmetraje realizate de cineaști iberoamericani despre copacii care, în aceste vremuri de tranziție eco-socială, au devenit simboluri inspiratoare ale regenerării, prin intermediul cărora putem învăța să locuim lumea într-un mod durabil.

Cele zece scurtmetraje din a doua secțiune sunt:

• Vântul Paulei de Nacho Arantegi (2017), o lucrare de video-dans plasată pe malul râului Ebru, cu plopii săi neasemuiți primăvara: un moment de o frumusețe aparte, în care ramurile pufoase acoperă solul, formând o mantie albă pe pământ. Nacho Arantegui este un artist multidisciplinar, expert în conceperea și organizarea de proiecte artistice și de mediu.

• Conversații cu un copac (2019), un scurtmetraj care conferă imagine și poezie piesei de teatru cu același nume, creată de compania basco-franceză Rouge Elea în 2019. De 15 ani, Corine Cella dansează cu copacii. De 15 ani, Ander Fernández se joacă cu lemnul chitarei sale și cu hârtia stiloului său. Împreună, ei se angajează într-o conversație poetică cu copacii.

• Dansând în Canare – Geografii ale mișcării de Sergo Méndez (2022), un proiect de promovare a dansului în Insulele Canare, inclus în programul Geographies of Movement, condus de Dácil González. Este alcătuit din videoclipuri cu dansatori și creatori din insule, înregistrate în diferite locuri din arhipelag, cu scopul de a alătura bogăția geografică a insulelor și bogăția lor culturală

• Tala (2022), de Luciana Croatto, o artistă născută în Santa Fe, Argentina (1985), membră a colectivului Artistas Inflamables, o companie de dans și teatru fizic experimental. Rezumatul filmului: o plantă este vie atâta timp cât rădăcinile ei sunt vii. 

• Zenit de Derek Pedrós (2018), fotograf și autor al mai multor lucrări de dans cu decoruri naturale de o mare frumusețe. Cuvântul zenit provine din limba arabă și înseamnă parcurs, direcție. În acest scurtmetraj, direcția interpretului și a copacilor din jur este întotdeauna îndreptată spre cer. Dar în pădure, pentru a crește trebuie să ai rădăcini bune. 

• Arbasoei de Ikerne Mendieta (2021), o istorie personală și colectivă scrisă în piele și stâncă, în trup și rădăcină, în respirație și lemn, în oase și mare. Arbasoei onorează strămoșii, privește în urmă pentru a vedea înainte. Filmul merge în profunzime pentru a vedea perspectiva imensului din afară. Desface legăturile pentru a le transforma în sprijin și în imbold pentru viață. Se abandonează la tot ceea ce a fost și se diluează în ceea ce este.

• Rizomatica de Malena Altamirano și Diego Alejandro (2022). Rizomul este supus mereu divizării și evadării în direcții noi care pot fi întrerupte oriunde și în orice moment, putând reapărea în noi combinații. Ele rup logica liniară, orice punct al rizomului poate fi conectat cu orice alt punct, fiind o unitate eterogenă. Rizomul este întotdeauna multiplicitate care nu se lasă redusă nici la unul, nici la multiplu. Este o hartă care se construiește, un sistem prea deschis și susceptibil de modificări constante.

• Moartea Șamanei (Amazonia 2040 I), 2022, semnat de Martha Hincapié Charry, artistă columbiană BIPOC (Black, Indigenous and People of Color) stabilită la Berlin. Scurtmetrajul face parte din performance-ul și instalația video Amazonia 2040 a Marthei Hincapié Charry, care a avut premiera în 2020. Lucrările reflectă asupra prezentului, trecutului și viitorului pădurii amazoniene și explorează expresia și rezistența unor concepte precum casă, habitat și locuitori în vremuri de criză climatică. 

• Caustic de Alfredo Salomón (2012), film ce explorează arhetipul Scufiței Roșii și pe cel al Lupului cel Mare și Rău prin ceea ce regizorul numește video-corp. Alfredo Salomón (Mexic, 1968) este un artist a cărui specializare este imaginea în mișcare. A lucrat în domenii precum știința, ingineria, muzica, arte performative și, în ultimii ani, dansul. Pasionat de piele și tehnologie, Salomón explorează în prezent relația dintre camera sa video, corp și mișcare.

• Ființe ale naturii de Zuk Performing Arts (2016). Doi oameni caută în pădure o legătură cu natura și cu ei înșiși. Când se întâlnesc, corpurile lor încep să vorbească unul cu celălalt, ceea ce îi face să își recunoască propriile sentimente unul în celălalt. Zuk Performing Arts este compania lui Itsaso Álvarez Cano, dansator și coregraf, și a lui Miguel Pérez, breakdancer.

Institutul Cervantes din București sărbătorește săptămâna aceasta, joi, 6 octombrie, la ora 19.00, cea de-a doua ediție a Zilei Filmului Spaniol, deja o tradiție a calendarului cultural anual hispanic. Cu prilejul acestei zile dedicate cinematografiei spaniole, Institutul Cervantes prezintă coproducția hispano-italiană din 1955, Muerte de un ciclista / Moartea unui biciclist (scenariul, după o poveste de Luis Fernando de Igoa și regia: Juan Antonio Bardem) – o dramă psihologică care înfățișează ipocrizia burgheză și situația socio-politică a Spaniei postbelice. Pelicula a câștigat Premiul Criticii la Festivalul de Film de la Cannes din 1955. 

Proiecția are loc în Sala Auditorium, filmul beneficiind de traducere în limba engleză. Locurile sunt limitate, iar accesul la eveniment se face pe bază de rezervare în scris printr-un e-mail trimis la cultbuc@cervantes.es. Rezervarea locului devine valabilă numai după primirea unei confirmări în scris. 

Ziua Filmului Spaniol reprezintă un eveniment care pune în valoare importanța cinematografiei spaniole ca moștenire culturală, dar și ca generator al unei identități si a unui imaginar comune. Pe parcursul zilei de 6 octombrie se organizează – atât în în Spania, cât și la nivel internațional – diverse manifestări care celebrează și fac cunoscute bogăția și diversitatea cinematografiei spaniole, accentuând efortul și măiestria cineaștilor spanioli și receptarea lor de către diversele tipuri de public.  

Juan Antonio Bardem este un cineast madrilen esențial pentru înțelegerea secolului XX spaniol. El face, în acest film istoric, o adevărată frescă a clasei de mijloc spaniole portretizând un cuplu de îndrăgostiți care se raportează într-un mod neobișnuit la climatul social din jur. Beneficiind, în rolurile principale, de două adevărate vedete care tocmai sosiseră în Spania anilor ’50 – actorul catalan exilat Alberto Closas și actrița italiană Lucía Bosé –  Moartea unui biciclist confirmă și azi verdictul critic de la începuturi și, în fond, universalitatea cinematografiei unui regizor în stare de grație. 

Juan Antonio Bardem (Madrid, 1922-2002). Fiu de actori și membru al unei familii dedicate lumii filmului și teatrului, Bardem a intrat în 1947 la Institutul de Investigații și Experiențe Cinematografice (IIEEC), dar nu a absolvit, abandonând în ultimul an de studii. În această perioadă, a fost critic de film la diverse ziare și reviste de film și a debutat în calitate de co-regizor alături de Luis G. Berlanga cu Esapareja feliz / Această pereche fericită (1951), cu care a scris ¡Bienvenido Míster Marshall! / Fiți binevenit, domnule Marshall (1952), un film unic în canonul cinematografic spaniol. Aceste două filme au creat un mod inedit de expresie cinematografică, în contextul epocii. Bardem a fost un militant comunist, dar și o prezență activă care a cerut schimbarea cenzurii franchiste. Cu Muerte de un ciclista / Moartea unui biciclist (1955) a dobândit o faimă internațională, și datorită premiului obținut la Cannes; în anul următor, a confirmat cu filmul Calle Mayor, deși în timpul filmărilor a fost arestat. Din acest moment, cariera sa va căpăta un caracter internațional, cu filme precum La venganza / Răzbunarea (1957) și Sonatas /Sonate (1959), bazate pe opera lui Ramón María del Valle Inclán și filmate în Mexic. Ulterior, a devenit membru al companiei de producție UNINCI, formată din diverși profesioniști care se opuneau regimului. După multe dificultăți, mai ales din pricina poziției sale antifranchiste, s-a orientat către un cinema mai convențional (El últimodía de la guerra / Ultima zi de război, 1968, și La isla misteriosa / Insula misterioasă, 1972), colaborând cu vedete populare precum Sara Montiel sau Marisol (Pepa Flores) în etapa sa de maturitate (El poder del deseo / Puterea dorinței, 1975). După o nouă ședere în închisoare, a realizat El puente / Podul (1976), prezentându-l pe actorul Alfredo Landa într-o nouă perspectivă. În perioada de tranziție, a filmat Siete días de enero / Șapte zile de ianuarie (1978), film care reconstituie asasinarea unor avocați sindicali de către extrema dreaptă în noaptea de 24 ianuarie 1977. După mai multe filme în coproducție cu diverse țări sovietice, s-a concentrat pe producția pentru televiziune, unde se remarcă filmul său documentar Lorca, muerte de un poeta / Lorca, moartea unui poet (1987).